vineri, noiembrie 13th, 2015

 

Locaţii de renume cad în „plasa” inspectorilor ISU

KEOPS a încasat cea mai mare amendă de până acum pentru grave nereguli! Clubul Keops din Petroşani s-a ales, potrivit datelor de până acum, cu cea mai mare sancţiune aplicată în judeţul Hunedoara de inspectorii ISU, care fac controale la sânge după tragedia de la  şi după înăsprirea legislaţiei. Pentru Keops, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara au aplicat o amendă contravenţională de 50.000 de lei, pentru că locaţia funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu, iar personalul tehnic din cadrul acestuia, cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, nuCItește mai departe


Grav accident de circulaţie la Vulcan

Un accident de circulaţie s-a produs, în urmă cu doar câteva minute în municipiul Vulcan, pe str. Nicolae Titulescu, în zona Şcolii gimnaziale nr. 4. Potrivit martorilor, o dubiţă a tamponat un autoturism, rănind şoferul acesteia din urmă. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de la descarcerare, dar şi un echipaj de poliţie. Se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele in care s-a produs accidentul.   [slideshow_deploy id=’19869′]


Falsul inspector ANAF şi-a încercat norocul la mai multe firme

Cel puţin cinci societăţi comerciale ar fi fost abordate de persoana care s-a recomandat inspector de la ANAF şi a solicitat sponsorizări unor firme din Valea Jiului. Aceasta a cerut sume cuprinse între 2000 şi 5000 de lei, însă nu toţi administratorii s-au lăsat convinşi şi după ce au pus întrebări, falsul inspector le-a închis telefonul. „A sunat la mai muţi patroni şi a cerut bani de sponsorizare. Unii nu s-au mai complicat să reclame tentativa de înşelăciune, dar alţii care nu au fost atenţi au căzut în plasă”, spunCItește mai departe


FOTO. Accident spectaculos în Taia-Petrila

Un şofer a scăpat miraculos după ce a ieşit cu maşina în decor şi a spulberat gardul unei proprietăţi pe o distanţă de circa 30 de metri. Accidentul a avut loc joi seara, autoturismul implicat fiind înmatriculat în Franţa.   Poliţiştii din Petrila au început imediat verificările pentru a descoperi dacă evenimentul rutier s-a soldat cu victime, însă după ce au verificat toate unităţile medicale din localitate cât şi din Petroşani, au constatat că nu s-a prezentat nici o persoană care să fi suferit răni ce ar putea face legăturaCItește mai departe


Amplasarea aparatelor radar în data de 14.11.2015

DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii  [slideshow_deploy id=’19661′]


ISU Hunedoara continuă controalele

Reprezentanții ISU au executat 5 controale de prevenire la operatori economici cu specific de comerţ, cultură sau turism din Deva, Hunedoara, Aninoasa şi Petroşani. În urma verificărilor efectuate în teren , s-a constatat că un restaurant din Hunedoara, situat pe strada Gheorghe Bariţiu, nu este autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu, obiectivul fiind sancţionat cu 20.000 RON. Totodată un agent economic cu specific de alimentaţie publică din Deva, situat pe strada Mihai Eminescu, a fost sancţionat cu o amendă contravenţională în valoare de 2.500 RON, deoarece unele dintre luminoblocurileCItește mai departe


VULCAN/ Doua posturi vacante scoase la concurs de Şcoala Gimnazială Nr. 4

Şcoala Gimnazială Nr. 4, Vulcan, judeţul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează: paznic spălătoreasă Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scrisCItește mai departe


NU RĂSPUNDEȚI la numărul acesta! Vă distruge cartela SIM și mobilul!Atenționare de la Ministerul de Interne!

„Un nou tip de frauda face ravagii: esti sunat de cineva care se da drept operator la Cosmote , Orange sau Vodafone. Poate fi un fost angajat al firmei respective, pentru ca are acces la baza de date. Iti spune ca e ceva in neregula cu factura ta si te roaga sa tastezi un cod de cifre. Daca ai facut asta, îi incarci cartela respectivului cu 300 EURO! Dă mai departe, daca vrei să-i ajuti si pe altii. Cu respect, Adrian Daniel Apostol – Referent – Biroul Instante si Proceduri Judiciare – Directia JuridicaCItește mai departe


VEȘTI BUNE/Expiră restricţiile pe DN 7A, în zona Jieţ

Expiră restricţiile de circulaţie pe Jieţ. Duminică, 15 noiembrie, pe Jieţ nu vor mai fi impuse restricţii de circulaţie pentru conducătorii auto. Mai mult decât atât, au fost reabilitate şi podurile, iar o mică porţiune din drum a fost asfaltată.   “Pe Jieţ se lucrează au fost terminate toate podurile şi podeţele. S-a lucrat la stratul de nivelare şi s-a cilindrat zona, iar acum se lucrează la zidurile de sprijin şi se lărgeşte drumul de la Chei în sus. Nu vor mai fi restricţii pentru că la lucrările ce seCItește mai departe


Peste 6000 de maghiari în Valea Jiului

  Astăzi este Ziua Limbii Maghiare. Preşedintele Klaus Iohannis a a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea Zilei Limbii Maghiare, în data de 13 noiembrie. Potrivit ultimului recensământ în judeţul Hunedoara sunt peste 15 mii de locuitori care sunt de etnie maghiară. În ceea ce priveşte Valea Jiului, numărul acestora este de 6442, cei mai mulţi fiind la Petroşani, adică 2250 de cetăţeni cu etnie maghiară. Urmează municipiul Lupeni cu 1566 de maghiari, municipiul Vulcan cu 1155, oraşul Petrila cu 1048 cetăţeni maghiari. Oraşele Uricani şi Aninoasa au ceiCItește mai departe


VIDEO Corupția și lăcomia au învins. Retezat, cel mai vast templu al naturii din Europa a fost pierdut

Exploatarile forestiere din ultimii ani din munții Retezat, Godeanu, Țarcu și Vîlcan au condus la dispariția ultimului Peisaj Forestier Intact (PFI) din zona de climă temperată a Europei. Agent Green a publicat un nou reportaj filmat de investigatii realizate în perioada 2009-2015 despre exploatările forestiere din PFI. Chiar daca PFI a fost pierdut mai există încă în România în total 218.000 hectare de păduri virgine. Cele mai mari abia dacă depășesc cu puțin suprafața de 5.000 de hectare și se află în munții Semenic, Godeanu și Vîlcan. Doar aproximativ 20%CItește mai departe


Sistari de APA in DEVA/ Vezi zonele afectate

Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 13.11.2015, intre orele 09:00 – 15:00, pe strazile: Aurel Vlaicu (partial), Piata Unirii, Lucian Blaga, Avram Iancu, Horea (de la Prefectura la Baia Sarata), Gheorghe Baritiu (partial), Aleea Parcului, Branistei, Grivitei, Balata, Bucegi, Axente Sever, Tribunul Solomon, Complex Aqua Land, pentru anulare retea apa rece pe strada Aurel Vlaicu. Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 13.11.2015, intre orele 08:00 – 17:00, pe strazile: B-dul Decebal (de la Kogalniceanu pana la Avram Iancu), Horea (deCItește mai departe


Pista de biciclete –cel mai bun loc de parcare

  Zeci de şoferi îşi lasă în fiecare zi maşinile la întâmplare pe străzile din Petroşani încurcând circulaţia. Bineînţeles că nu tot omul de rând are tupeu să-şi urce maşina pe trotuar sau pe pista de biciclete, mai ales că este chiar lângă sediul Poliţiei Petroşani, ci cei cu funcţii, influenţă şi bani, care cred că legea e facultativă. Astfel, pe şosele din centrul Petroşaniului domneşte legea junglei, iar cei prinşi că au comis o ilegalitate dau vina pe lipsa locurilor de parcare. Lucru total neadevărat în condiţiile în careCItește mai departe


Lacrimi de sânge şi cărbune curg în abatajele Minei Petrila/ Şapte ani de la tragedia din noiembrie 2008

  În linişte şi demnitate, aşa cum muncesc şi trăiesc, minerii de la Petrila îşi vor comemroa morţii. Îi vor comemora, în sala de apel, pe cei care în urmă cu 7 ani au intrat în ultimul lor şut! 13 mineri şi salvatori fac parte, de şapte ani, din acea istorie neagră a mineritului, o scrisă cu sângele oratcilor. Două explozii consecutive produse în subteranul minei Petrila în 15 noiembrie 2008 i-au secerat pe cei care au intrat în ultimul lor şut, dar şi pe salvatorii care s-au dus dupăCItește mai departe


Controalele ISU au lăsat în urmă amenzi usturătoare

  Reprezentanţii ISU au efectuat alte 5 controale de prevenire la operatori economici cu specific de comerţ, cultură sau turism din Petroşani şi Haţeg, autorizate sau neautorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu. În urma verificărilor din teren, o sală de evenimente din Haţeg, situată pe strada Viilor, inspectorii de prevenire au constatat că aceasta nu este echipată cu instalaţie de iluminat de securitate pentru evacuare şi împotriva panicii şi nu este prevăzută cu numărul minim de căi de evacuare faţă de valoarea de referinţă. S-a aplicat imediatCItește mai departe