Costel Avram atrage atenția asupra riscului sistării agentului termic
Vicepreședintele PNL Hunedoara, Costel Avram trage un semnal de alarmă asupra pericolului ca locuințele cetățenilor din Valea Jiului și Deva să rămână, în această iarnă, fără căldură. Prin intermediul unei declarații politice, Avram arată că situația CEH este, în continuare, unA extrem de gravă și atrage atenția autorităților responsabile să ia măsurile care se impun.
Vă prezentăm declarația politică a liderului PNL Petrila pe acest sbiect:
”Cu toate că locuiesc pe un munte de cărbune, locuitorii Văii Jiului trăiesc zi de zi în acest început de iarnă cu teama că, în orice moment, pot îngheța în locuințe. Teama este, din păcate, una îndreptățită, dacă avem în vedere faptul că, în prezent, stocurile de cărbune de la termocentralele Mintia și Paroșeni sunt unele de avarie, iar producția zilnică de cărbune din cadrul minelor CEH și SNIMVJ, abia dacă asigură funcționarea celor două unități energetice pe două zile.
Mai grav este faptul că, finalul lunii noiembrie și, mai ales luna decembrie, vin cu foarte multe zile libere prevăzute de lege, fapt care înseamnă implicit și o reducere a producției de cărbune. Un calcul aritmetic simplu ne arată că, în decembrie și ianuarie, funcționarea termocentralelor de la Paroșeni și Mintia poate fi pusă sub semnul întrebării.
Și mai grav este faptul că, nici la nivelul CEH și nici al celor responsabili mai sus de această entitate economică, nimeni nu pare interesat de pericolul ca locuitorii din Valea Jiului să rămână fără căldură în calorifere, chiar în lunile cele mai grele de iarnă (decembrie și ianuarie). Constat că actualului director general Floruț pare să-i fie absolut indiferentă situația, din moment ce activitatea sa în fruntea este una mai mult de domeniul turismului decât al managementului. Nu este posibil ca, în decurs de o lună, directorul general al CEH, să nu fi fost nici măcar prezent la sediul Companiei mai mult de 10 zile adunate. Așa cum nu este posibil ca domnul Floruț, după ce este plătit cu un salariu colosal, să mai beneficieze și de decontarea exageratelor sale deplasări în scop turistic.
În calitate de om politic căruia îi pasă ce se întâmplă cu locuitorii din Valea Jiului, ce se întâmplă cu CEH, trag un serios semnal de alarmă asupra pericolului ca Valea Jiului să rămână în perioada următoare fără căldură. În același timp, invit reprezentanții noului Guvern să analizeze atât activitatea, sau mai bine spus, inactivitatea domnului Floruț în fruntea CEH, cât și responsabilitatea celor care au adus CEH în această situație de dezastru economic și social, ale cărei repercursiuni pot fi extrem de grave pentru Valea Jiului și pentru județul Hunedoara.
Consider că este inadmisibil ca oamenii care locuiesc pe un munte de cărbune să facă frigul în case, iar cei care au generat dezastrul CEH să scape basma curată, ba chiar să fie plătiți regește fără a face nimic pentru evoluția acestui agent economic încă vital economiei Văii Jiului, județului Hunedoara și întregii Românii.”
Costel Avram
Președinte PNL Petrila
Vicepreședinte PNL Hunedoara
[slideshow_deploy id=’19869′]