Pentru următoarea ediție a campaniei „Premianții fără premii” vă propunem să ne întâlnim cu un muzeograf, un om îndrăgostit de satul românesc, despre care putem spune fă teama de a greși că este colecționarul satelor aflate la marginea lumii. Daniel I. Iancu a început un proiect de colecționare fotografică și documentară a satelor uitate de lume.

„Inițial a fost pasiunea pentru munte, la sfârșitul anilor ’80, apoi, tot mergâng „pe dealuri” cum le zic eu, am descoperit satele. În anii ’90 erau totuși mult mai populate și mult mai autentice din punct de vedere al arhitecturii tradiționale. Din păcate, pe atunci aveam un aparat de fotografiat mic, pe film, un Smena. Ulterior, când am lucrat în presa județeană, am folosit deplasările pe teren pentru a vedea cât mai multe asemenea sate izolate. În 2007 m-am angajat la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăștie, iar prima temă de cercetare a fost „Măgureni, un sat părăsit”, apoi m-am gândit că lucrurile se pierd, se schimbă, iar unele aspetcte de etnografie merită consemnate până nu dispar definitiv, așa că s-a născut un alt proiect de inventariere a satelor izolate, a cătunelor. Pagina SATE LA MARGINEA LUMII este doar vârful unui iceberg, materialul adunat (fotografii, plașnse, date, obiceiuri, povești despre oameni etc.) e mult mai vast, dar fotografiile cu tentă etnografico-documentară au un impact mai mare, este varianta soft a unui proiect științific care necesită încă multă muncă de teren. Nu toate sunt fotografii artistice, dar nu latura asta mă interesează în primul rând, ci constituirea unei baze de date„ – ne-a spus Daniel I. Iancu desre propriul proiect.

L-am mai rugat pe acest om să ne spună de ce a acceptat invitația noastră și iată răspunsul lui: „pentru că mi-a fost adresată de niște oameni pe care îi apreciez. Nu înțeleg de ce mi-a fost adresată mie pentru că, fără a încerca să par modest, cred că există mulți alții care meritau să fie premiați în locul meu. Ceea ce fac eu e munca mea, care din fericire pentru mine, se împletește și cu pasiunea mea, dar multă lume cred că face același lucru. Să pozezi niște case părăsite nu pare prea spectaculos. Am mai acceptat invitația pentru că e și un motiv de mândrie. Cineva, un premiat anterior, mi-a spus că ori de câte ori îi este greu sau se simte demoralizat, se uită la diploma cu semnăturile oamenilor și asta îl face să meargă mai departe, spune că îi dă energie, oricum, e un motiv de mândrie să fi apreciat chiar dacă nu înțelegi întotdeauna pentru ce ești apreciat. Și apropo, pentru lucrurile pentru care voi mă premiați, alți m-au dat în judecată, spunând că îmi neglijez copilul, doar că în ultimul an Îngerul meu a fost peste tot cu mine, pe toate dealurile și pe toți munții. Nu știu dacă am fost destul de explicit și, oricum, când am acceptat să ne vedem pe 21 noiembrie, inițial am crezut că e vorba despre vreun concert sau acțiune organizată de voi, cum ați mai făcut, de aia am zis da din prima, apoi când mi-ai explicat mai mult, mi s-a uscat gura de emoții”.

Pentru exemplul oferit, pentru întreaga strădanie a acestui om de a ne împiedica să uităm tradițiile rurale românești vă propunem să ne întâlnim cu el și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă. Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, ora 11.00, domnul Daniel I. Iancu vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

[slideshow_deploy id=’13836′]