Porți Deschise la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” Petroșani

leonida liceuÎn perioada imediat următoare, colegiile tehnice au posiblitatea de a-și promova oferta de școlarizare existentă în Învățământul Tehnic Profesional, dar și de a înființa noi specializări având în vedere și cerințele mediului de afaceri. În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării Ștințifice a elaborat Procedura de solicitare de către operatorii economici a școlarizării în învățământul profesional cu durata de 3 ani pentru anul școlar 2016-2017.

În prezent, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroșani oferă o paletă largă de specializări pentru învățământul profesional. Astfel, elevii pot să se formeze aici în meserii din domeniul mecanic, electric, mecanic auto, construcții, confecții textile sau estetica și îngrijirea corpului omenesc.

Recunoscut drept etalon al învățământului tehnic și profesional din Petroșani, Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” își deschide joi,19 noiembrie, porțile pentru viitorii absolvenți de clasa a VIII-a, din dorința de a le prezenta laboratoarele și atelierele școlii, dar și pentru a le arăta că aici, meseria este la ea acasă.

Pentru a-și îmbunătăți oferta școlară, Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” are în vedere derularea unor întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Valea Jiului, pentru a afla dacă aceștia solicită înființarea de noi profile care să corespundă pieței muncii din zonă aflată întro continuă mobilitate.

”Vrem să le arătăm viitorilor absolvenți de gimnaziu că pot găsi, în cadrul colegiului nostru, oportunitatea unui drum în viață, prin însușirea unei meserii. Ne propunem să-i învățăm pe tineri că, în viitor, pe piața muncii, cei care vor avea o calificare pe o meserie în domeniul tehnic, vor fi fericiți beneficiari ai unei ”brățări de aur” încă din primele zile de după absolvirea cursurilor. Desigur, ne dorim să-i avem alături de noi, în procesul de pregătire, mai ales în activitățile practice, pe agenții economici din Valea Jiului, care încă manifestă o oarecare reticență în a colabora cu elevii noștri, sentiment peste care trebuie să învățăm să trecem și să înțelegem, cu toții, că avem nevoie unii de ceilalți”, arată prof. Gabriela Rus, directorul Colegiului Tehnic ”Dimtrie Leonida”.

[slideshow_deploy id=’17217′]



(Următoarea știre) »