După incendiul devastator/ Echipă de al Ministerul Transporturilor la Spitalul CFR Simeria

O echipă de la Ministerul Transporturilor, condusă de șeful Serviciului Medical, Sorin Ionel Ghiță, vine la Simeria pentru efectuarea unei analize la spitalul CFR din localitate, unde joi după amiază a izbucnit un incendiu care a pus în pericol vieţile a zeci de pacienţi.

inc

În urma incendiului produs la Spitalul General Căi Ferate Simeria, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a solicitat Secretarului General și Serviciului Medical o informare cu privire la organizarea și funcționarea activității din spital. “Având în vedere situația creată, ca urmare a incendiului produs în această după amiază (joi — n.r.), ministrul Transporturilor a dispus deplasarea de urgență la Simeria a unei echipe din minister condusă de șeful Serviciului Medical, Sorin Ionel Ghiță, pentru analiza la fața locului”, se arată într-un comunicat al MT.

Peste 50 de pacienți au fost evacuați din spitalul CFR Simeria, în urma incendiului care a izbucnit joi după amiază în unul dintre saloanele acestuia.

Potrivit unui prim bilanț, 12 persoane au fost intoxicate cu fum, dar niciuna nu are viața pusă în pericol. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari care au trimis la fața locului mai multe mașini de intervenție și stingere a focului.

Spitalul CFR Simeria aparţine de Ministerul Transporturilor.

[slideshow_deploy id=’20328′]