„Marea Neagră” de pe Podul de la Dărăneşti
Marea Neagră s-a format pe Podul de al Dărăneşti, după ce a plouat torenţial toată noaptea de sâmbătă spre duminică.
Şoferii care au tranzitat zona au fost puşi în reală încurcătură şi spun că de bină pentru „lacul de acumulare” format este un viciu de construcţie a podului, care nu este prevăzut cu sistem de surgere. Aşa că, atunci când plouă, toată apa se adună pe carosabil. „Era să mă răstorn cu maşina. Am intrat în acvaplanare, deşi nu aveam viteză, dar maşina este mică şi uşoară. Am nimerit exact în groapa cu apă, de fapt în Marea Neagră, la cum arată”, a declarat o şoferiţă, care ne-a şi trimis imaginile doveditoare. Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, dar până acum nu a fost luată nicio măsură de remediere a situaţiei.
[slideshow_deploy id=’13835′]
Știri asemănătoare

„Valul Renovării” ajunge și la Spitalul Municipal Lupeni, cu investiții europene de peste 11 milioane de lei
Construită în 1939, clădirea veche a Spitalului Municipal Lupeni găzduiește încă o serie de secțiiCItește mai departe

Debut cu succes al proiectului „Întâlnirile Altfel” de la Exploatarea Culturală Petrila, cu emoționanta poveste a Mariei Crâșmaru, globe-trotterul de Cartea Recordurilor
Mariea Crâșmaru este, cu adevărat un personaj de reportaj. Așa se face că decizia jurnalistuluiCItește mai departe

Mariana Anghel laureată a titlului „Emeritus Artist” al World Folklore Union
Îndrăgit rapsod al cântecului popular românesc, hunedoreanca Mariana Anghel este cunoscută și recunoscută pentru activitateaCItește mai departe

„Cupa, în ghearele corbului!”, expoziție și lansare de album dedicat echipei Corvinul, la Castelul de la Hunedoara
O imagine, cât o mie de cuvinte! La exact un an de la momentul înCItește mai departe

Apa Serv Valea Jiului, școală de calificare pentru elevi, model de succes pentru învățământul profesional
Desfășurată, în aceste zile, la Petroșani, „Bursa meseriilor pentru elevi” a evidențiat o dată înCItește mai departe

„Bursa meseriilor pentru elevi”, un demers salutar la Petroșani
Județul Hunedoara, dar mai ales localitățile din regiunea Văii Jiului se confruntă astăzi cu unCItește mai departe

Primarul municipiului Lupeni acuză dezinteresul total al firmei Telecerna în derularea unui important proiect de dezvoltare a localității
Primăria municipiului Lupeni își declară indignarea față de ceea ce se dovedește a fi, totCItește mai departe

Bibliotecari hunedoreni aleși în conducerea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România
Conferința Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, derulată zilele trecute la Sibiu,CItește mai departe

„Strigătul tăcut al schimbărilor climatice” analizat de elevi din Petroșani la Stația de epurare a apelor uzate de la Dănuțoni
Un inedit, dar absolut necesar (pentru vremurile pe care le trăim) proiect, derulat în comunCItește mai departe

„Casa Familiei Reunite” la jubileul celor 75 de ani de la înființarea CAR CFR Petroșani
Casa de Ajutor Reciproc CAR-CFR, una dintre cele mai vechi și mai apreciate instituții financiareCItește mai departe

Mai mult verde pentru Lupeni! Peste 400 de arbori ornamentali noi plantați pe domeniul public.
Luna lui Florar găsește municipiul Lupeni „îmbrăcat” în straie multicolore, iar primăvara aduce schimbări vizibileCItește mai departe

Patrimoniul identitar al Văii Jiului va fi cuprins într-o hartă digitală
„Identitate și Patrimoniu: Redescoperă Valea Jiului”. Acesta este titlul unui nou proiect derulat de AsociațiaCItește mai departe

Premiul Gopo 2025 pentru regie film documentar a fost câștigat de Isabela Țenț din Ghelari
Considerate drept „Premiile Oscar” ale cinematografiei românești, Premiile Gopo și-au desemnat laureații ediției 2025, premiațiCItește mai departe

Ultimul veteran hunedorean, mr.(r) Tudor Gheorghe a devenit, de Ziua Veteranilor de Război, membru de onoare al Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria”
Absolut remarcabilă inițiativa Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria” (ANCERM) – Filiala județului Hunedoara de a-lCItește mai departe

Geoparcul Țara Hațegului aduce comuna Bretea Română în atenția turiștilor prin amenajarea unui traseu de promovare a naturii și culturii locale
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, este partener într-un nou proiectCItește mai departe

Guvernare pro-europeană: Cum transformă fondurile UE județul Hunedoara
Un președinte și un Guvern pro-european reprezintă garanția dezvoltării cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. StabilitateaCItește mai departe

S-a reluat TOP9VJ, circuitul celor 9 vârfuri montane ale Văii Jiului
Pasionații de drumeții montane au și în acest an la dispoziție provocarea primului și deocamdatăCItește mai departe

Nedeia de la Sălătruc, reper al tradițiilor momârlănești la Petroșani
În comunitatea momârlanilor din zonele rurale ale municipiului Petroșani, la fel ca și în celelalteCItește mai departe

Întâlnirea Ministrului Culturii, Natalia-Elena Intotero cu Ambasadorul Japoniei în România, E.S. Takashi Katae
Ieri, 22 aprilie 2025, la sediul Ministerului Culturii, doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul culturii, a avutCItește mai departe

S-a semnat contractul pentru constucția noului stadion de 5 stele de la Hunedoara
La București a avut loc astăzi ceremonia de semnare a contractului de execuție pentru construireaCItește mai departe