Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele…