joi, noiembrie 26th, 2015
Vulcanul și-a prezentat potențialul de afaceri unor oficiali din Cehia și Germania
În urma participării pe care a avut-o în vara acestui an la un important seminar de afaceri de la București, primarul Vulcanului, Gheorghe Ile a obținut promisiunea unor reprezentanți ai ambsadelor și mediului de afaceri internațional că vor veni în Valea Jiului pentru a vedea cu ochii lor care este potențialul de dezvoltare economică al acestei zone. Primii care au răspuns acestei invitații sunt câțiva oficiali din Cehia și Germania, care au fost astăzi oaspeți ai Văii Jiului, având o serie de discuții cu reprezentanți ai autorităților locale din VulcanCItește mai departe
Vin tichetele de masă ale minerilor şi energeticienilor
Atat avansurile pentru această luna, cât şi tichetele de masă ale angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara se vor da mâine, au anunţat reprezentanţii Sindicatului “Muntele”. În urma unor negocieri care au durat mai bine de o oră, Sindicatul “Muntele” reprezentativ la nivelul CEH, şi conducerea companiei energetice hunedorene au semnat un protocol, care prevede că atât tichetele de masă, cât şi avansul se plătesc mâine. Plata acestor drepturi salariale a fost pusă sub semnul întrebării din cauza situaţiei economice dezastruoase a Complexului Energetic şi s-a solicitat chiar intervenţiaCItește mai departe
Încă un ONG se implică în problema tăierilor ilegale/ Greenpeace propune o viziune pentru pădurile din România
Greenpeace a lansat, joi, viziunea sa pentru viitorul pădurilor din România. Activiştii de mediu îşi doresc crearea unei ample rețele de zone protejate, care să funcționeze ca o inimă verde a României, reformarea practicilor silvice actuale prin implementarea unei administrări bazate pe principiile dezvoltării durabile, care să garanteze astfel evoluția armonioasă a pădurilor, procesarea locală și superioară a lemnului, precum și consumul responsabil de produse ale pădurii, de la lemn, fructe, până la apă potabilă. Document urmează să fie înaintat autorităților competente și va reprezenta baza de pornire darCItește mai departe
Vreţi să ştiţi unde sunt banii? Cum s-a ajuns ca reparaţiile la Centrul de Informare Turistică să coste peste 17.000 de lei!
Lucrările de reparaţii la Centrul de Informare Turistică din Petroşani, obiectiv distrus parţial în urma accidentului din data de 6 august în care a fost implicat profesorul universitar Radu Sorin, au costat peste 17.000 de lei. O sumă catalogată drept imensă de cei care derulează afaceri în domeniul construcţiilor, raportat la constatările făcute în teren şi communicate iniţial de oficialii Primăriei Municipiului Petroşani. Suma necesară acoperirii pagubelor a fost stabilită printr-un raport de evaluare, după ce s-a analizat situaţia în teren. Raportul de evaluare a stabilit că, după ciocnirea dintreCItește mai departe
Drumuri monitorizate de poliţişti
Poliţiştii rutieri din Valea Jiului au demarat mai multe acţiuni de verificare în punctele în care s-ar putea produce blocaje din cauza zăpezii, respectiv pe DN 66 şi DN 66A. Mai exact, poliţiştii spun că ninsoarea abundentă ar putea da traficul rutier peste cap în zonele sensibile, dacă drumarii nu intervin la timp şi mai ales dacă şoferii de autovehicule de marfă nu respectă indicaţiile privind circulaţia în condiţii de iarnă. Echipajele vor face verificări în zonele Merişor şi Peştera Bolii, iar între Băniţa şi Haţeg vor acţiona echipe dinCItește mai departe
DN 66- blocat din cauza unui copac prăbuşit pe carosabil
Ninsoarea puternică a îngreunat circulaţia pe principalele drumuri din Valea Jiului, în ciuda faptului că utilajele de deszăpezire au intervenit necontenit. Dacă primarii au intervenit cum au putut în localităţi, reacţia celor de la drumurile naţionale a fost întârziată. Între Băniţa şi Haţeg s-a circulat extrem de greu iar în jurul prânzului, un copac s-a prăbuşit pe DN 66, din cauza greutăţii zăpezii şi a blocat traficul. Un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Petroşani a intervenit la degajarea drumului şi după circa 30 de minute traficul a fost reluat.CItește mai departe
Se caută bani pentru salariile de la CEH
Salariile angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara sunt veşnic în pericol. Lunar, angajaţii societăţii stau cu frică din cauză că există riscul să nu îşi primească la timp salariile. Potrivit sindicaliştilor, conducerea societăţii găseşte lunar fonduri, dar cu alte sacrificii. “Până acum s-au găsit luna bani de salarii, dar în detrimentul altor plăţi. Conducerea nu achită facturile către firmele care ne asigură funcţionarea, firme care au la rândul lor salariaţi pe care trebuie să îi plătească”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele. Datoriile Complexului Energetic Hunedoara au ajuns laCItește mai departe
Cartierul AEROPORT si COLONIA din Petrosani sub LUPA politistilor
Poliţiştii petroşăneni au efectuat in decursul zilei de ieri o razie în cartierele Aeroport și Colonie , din municipiul Petroșani, în scopul prevenirii şi al combaterii faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională. În cadrul acţiunii a fost identificat un suspect în vârstă de 57 de ani, din municipiul Petroşani, cu privire la care, în urma certărilor, s-a stabilit faptul că, în cursul lunii aprilie 2015, pe timpul nopții, a comis mai multe infracţiuni de furt calificat. Potrivit probatoriului, „în noaptea de 23/24.04.2015, suspectul ar fi pătruns, prin ruperea lacătului careCItește mai departe
Poșta Română nu lucrează luni și marți, de Sfântul Andrei și Ziua Națională
Toate oficiile poștale din țară vor fi închise luni, 30 noiembrie, și marți, 1 decembrie, de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, potrivit unui comunicat remis presei de Poșta Română. Sâmbătă, 28 noiembrie, programul de lucru va fi normal, iar duminică este zi liberă. “Programul anunțat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie — Sfântul Apostol Andrei — și de 1 Decembrie — Ziua Națională a României — sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează (…) Ca urmare aCItește mai departe
Sfântul Andrei aduce iluminatul ornamental, la Petroşani
Municipiul Petroşani a îmbrăcat deja hainele de sărbătoare şi nu mai rămâne decât să fie aprins iluminatul ornamental. Sărbătorile de iarnă se apropie, iar zăpada de afară deja ne induce în atmosferă. Pentru ca totul să fie perfect, la Petroşani urmează să fie pornit şi iluminatul ornamental. Acest lucru se va întâmpla în ziua Sfântului Andrei, pe data de 30 noiembrie, în Parcul Central Carol Schretter din localitate. “În data de 30 noiembrie la ora 17.30 se vor aprinde beculeţele. La fel ca în fiecare an îi aşteptăm pe ceiCItește mai departe
De 1 Decembrie, petrecem româneşte
Toţi cei care vor să simtă şi să petreacă româneşte de Ziua Naţională a Românieisunt aşteptaţi de reprezentanţii Primăriei Municipiului Petroşani în Parcul “Carol Schreter”. De 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, municipalitatea din Petroşani a decis să organizeze, şi în acest an, o sărbătoare pentru şi cu oameni. La Sala de Marmură a Primăriei Petroşani, la ora 10.00, va avea loc ceremonia de premiere a sportivilor care au obţinut rezultate deosebite. La ora 12.00, evenimentul se mută în aer liber, în Parcul “Carol Schreter” din Petroşani, acoloCItește mai departe
Mișcarea Populară vrea să combată plagiatul în rândul demnitarilor
Miscarea Populara propune o noua initiativa legislativa care are in vedere combaterea plagiatului in randul demnitarilor. „Initiativa legislativa solicita abrogarea alin (3) din art. 4 alin. 2 din legea 206/2004, modificata prin OUG 28/2011. Aliniatul a carui abrogare o solicitam excepteaza de la controlul privind buna conduita in cercetarea stiintifica a tezelor de doctorat categorii de persoane care ocupa, la un moment dat, o functie de demnitate publica. Aceasta abordare creeaza o discriminare determinata de o situatie vremelnica (ocuparea unei functii de demnitate publica) si care nu are legaturaCItește mai departe
Cum arată gara din Petroşani acoperită de zăpadă
Imaginea deprimantă a gării din Petroşani, acoperită de albul zăpezii. Poarta de intrare pe calea ferată arată deprimant. Autorităţile au încercat ani la rândul să obţină fonduri pentru a reabilita gara, dar în zadar. Nuanţa de gri a fost acoperită de un strat de zăpadă. În tot acest timp, reprezentanţii Ministerului Transporturilor susţin că vor avea loc lucrări la gara din localitate. “Sucursala Regională CF Timişoara va lua măsuri de amenajare şi igienizare a sălii de aşteptare din staţia CF Petroşani, după cum urmează: realizarea lucrărilor de instalare a uneiCItește mai departe
Se întâmplă în Aninoasa…
Cea mai încercată localitate din Valea Jiului marchează Ziua Naţională a României aşa cum se cuvine. Este vorba de oraşul Aninoasa unde vor avea loc manifstări de 1 Decembrie, iar primarul Nicolae Dunca îi invită pe cetăţeni la activităţile dedicate Zilei Naţionale. “Cu ocazia zilei Naționale a României, va așteptăm pe toți cetățenii orașului Aninoasa, sa sărbătorim împreună acest important eveniment”, spune Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa. Acţiunile dedicate Zilei Naţionale vor avea loc la Complexul Sportiv Anena din localitate. [slideshow_deploy id=’19658′]
Hunedoara.13 locuri de muncă disponibile la DGASPC
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiilor contractuale de execuţie, după cum urmează: Medic specialist neurologie/neuropsihiatrie/psihiatrie pediatrică din cadrul Serviciului evaluare complexă a copilului -1 post; Psiholog practicant din cadrul Serviciului management de caz pentru servicii de tip familial, plasamente, asistenţi matcmali profesionişti-1 post; Instructor educaţie din cadrul Centrului de plasament Lupeni -1 post; Muncitor calificat (întreţinere) treapta IV din cadrul Centrului de plasament Lupeni -1 post; Asistent medical din cadrul Centrului de plasament pentru copilul cuCItește mai departe
Atenţionare meteorologică de cod galben!
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă ateţionare de god galben, care cuprinde şi judeţul Hunedoara, pentru intervalul 26 noiembrie, oira 6.00 – 27 noiembrie, ora 9.00. În intervalul menţionat, spun meteorologii, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local, în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali. În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vorCItește mai departe
Tone de material antiderapant pe drumurile naţionale
Drumarii au ieşit pe toate arterele de circulaţie naţionale şi au început să împrăştie material antiderapant, datorită ninsorilor înregistrate în judeţul Hunedoara. Potrivit oficialilor din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul nostru s-a acţionat cu 6 autoutilaje şi s-au răspândit 17 tone material antiderapant. Vizate au fost DN66, DN7A, DN66A, DN68, dar şi Autostrada A1. CNADNR anunţă că pe DN 66, la km 154+000 – 180+000 în zona Baru Mare, stratul de zăpadă măsoară 1-2 cm., iar pe DN 76 Vârfurile,CItește mai departe
Câți și-au găsit de lucru la Bursa Locurilor de Muncă miercuri ?
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat miercuri,25noiembrie 2015, Bursa Locurilor de Muncă ,unde în total au participat un număr de 37 agenţi economici, chiar dacă inițial reprezentanții AJOFM au fost contactati de 129 de angajatori . În total au fost scoase pe piață 271 de posturi, repartizate pe tot teritoriul județului Hunedoara , în orașele : Deva, Hunedoara, Petroşani, Orăştie, Haţeg, Brad, Călan, Simeria, Lupeni şi Vulcan. Nu au fost foarte mulți cei care și-au dorit un loc de muncă, drept urmare, au fost prezenți doar 515 hunedoreni,CItește mai departe
Recidivistul care a vrut să-şi violeze cumnata s-a săturat de gratii
Individul care şi-a abuzat cumnata pe malul Jiului face tot posibilul de a scăpa de cei şase ani de stat după gratii. Vişinel Toader State (28 de ani) a fost condamnat de Judecătoria Petroşani la o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru viol, însă pentru că nu a avut succes la Curtea de Apel Alba Iulia, apelul lui fiind respins de magistraţi, acum şi-a încercat norocul printr-o contestaţie la executare a sentinţei. Cererea sa a fost depusă la Judecătoria Petroşani, însă competenţa judecării ei a revenit instanţei din Aiud,CItește mai departe