Se caută bani pentru salariile de la CEH

Salariile  angajaţilor de la Complexul Energetic Hunedoara sunt veşnic în pericol. Lunar, angajaţii societăţii stau cu frică din cauză că există riscul să nu îşi primească la timp salariile. Potrivit sindicaliştilor, conducerea societăţii găseşte lunar fonduri, dar cu alte sacrificii.

ceh2

“Până acum s-au găsit luna bani de salarii, dar în detrimentul altor plăţi. Conducerea nu achită facturile către firmele care ne asigură funcţionarea, firme care au la rândul lor salariaţi pe care trebuie să îi plătească”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.

Datoriile Complexului Energetic Hunedoara au ajuns la 555 de milioane de lei, bani care îi datorează statului român. La această sumă se adaugă şi datoriile faţă de creditori.

[slideshow_deploy id=’20328′]