Mineri, conducerea Complexului Energetic Hunedoara, rude ale celor decedaţi în cumplitul accident de muncă, dar şi politcieni au comemorat, astăzi, la Troiţa din Curtea Minei Livezeni, 35 de ani de la tragedia din 29 noiembrie 1980.

Manifestările comemorative au debutat cu întârziere şi asta din cauză că directorul CEH, Emil Floruţ, nu a reuşit să ajungă la timp, iar din acest motiv toată asistenţa a trebuit să aştepte. Chiar şi văduvele care au venit aici din Moldova, pentru a aprinde o lumânare pentru sufletele celor răpuşi în cele două explozii, care au răpit prea repede 53 de persoane. „Nu pot sa spun altceva decat ca vom face tot posibilul ca asa ceva sa nu se mai intample, aceasta este prima mea preocupare. Este un moment care ma marcheaza si vreau sa il luati ca angajament din partea mea, o sa fac tot posibilul ca asa ceva sa nu se mai intample”, a spus Emil Florut, directorul general al CEH.

An de an, ortacii îi plâng pe cei care au fost seceraţi de două cumplite explozii, accidentul din data de 29 noiembrie 1980 fiind unul dintre cele mai grave din istoria mineritului Văii Jiului.

Se împlinesc 35 de ani de când 53 de mineri şi salvatori nu mai sunt printre noi. I-a secerat o cumplită explozie, care a lăsat zeci de văduve îndoliate, în timp ce zeci de copii nu au mai avut cui să spună tată. Un accident pe care autorităţile de la acea vreme au încercat să-l muşamalizeze. Aceleaşi autorităţi care au ascuns numărul real al victimelor şi au declarat doar 49 de morţi, ca să nu fie nevoiţi să declare doliu naţional, după cum avea să se afle mult mai târziu. După două explozii succesive, produse în pântecul pământului în urmă cu 35 de ani, au murit 53 de ortaci şi salvatori minieri, iar alte 77 de persoane au fost grav rănite. Prima deflagraţie s-a produs în seara de 29 septembrie 1980, prinzând în subteran zeci de mineri. La faţa locului au venit imediat reprezentanţii Combinatului Minier şi ai statului, adică miliţieni şi securişti. Conform datelor de la vremea respectivă, salvatorii minieri au fost obligaţi să intre în subteran, unde se declarase stare de avarie, deşi pentru toată lumea era clar că orice explozie de metan are replici, uneori chiar mai puternice.

Echipele au fost prinse de o nouă explozie, iar în total numărul morţilor a ajuns la 53 de persoane. Martorii tragediei sunt şi acum cutremuraţi de cele ce s-au întâmplat atunci. Oamenii s-au strâns imediat la gura minei. Realitatea depăşea orice închipuire, iar ţipetele de durere ale rudelor celor prinşi în explozii au urcat până la cer.

Cu 35 de ani în urmă, în 29 noiembrie 1980, Întreprinderea Minieră Livezeni (actuala Exploatare Minieră) şi întreaga Vale a Jiului, pierdea 53 dintre cei mai buni lucrători în cărbune – muncitori, militari în termen şi ingineri. Unele victime abia împliniseră 21 de ani. Erau militarii trimişi de un regim crud la lucru în subteranele Văii Jiului. Greu a fost şi pentru cei care au scăpat, ca prin minune, cu viaţă şi au rămas traumatizaţi pe viaţă. Mina Livezeni era deschisă de numai câţiva ani, dar şi-a luat rapid tributul. De atunci, de la acel sângeros eveniment, s-au schimbat multe, dar memoria celor dispăruţi rămâne vie în inimile tuturor, iar grozăvia evenimentului impresionează pe oricine. Cauzele exploziei au fost analizate, anchetate, rezultatele au fost date publicităţii, însă intensitatea trăirilor celor care au pierdut pe cineva drag nu se poate evalua. În memoria celor care au pierdiut lupta cu huila, în curtea Minei Livezeni a fost ridicată o troiţă unde, an de an, minerii îi plâng pe toţi cei care s-au jertfit pe “altarul” huilei.

[slideshow_deploy id=’19869′]