La Petroşani s-au aprins luminiţele de sărbătoare
Fără emoţii ca altă dată şi fără „repetiţii”, anul acesta la Petroşani iluminatul de sărbători s-a aprins la primul apăsat pe buton. Şi chiar mai repede, în condiţiile în care în ultimii ani beculeţele luminau Petroşaniul doar în ajun de Moş Nicolae.
Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi este cel care a dat startul sărbătorilor de iarnă, în Parcul Carol Schreter din Petroşani, anul acesta fiind însoţit de ambii copii, Andrei şi Maria, dar şi de o mulţime de „Moşi Crăciuni” şi colindători care au încântat audienţa.
O mulţime de copii au fost în parc luni seara şi au numărat cu emoţie până când butonul a fost apăsat. Iar şirul sărbătorilor de iarnă abia începe. „Ne bucurăm foarte mult, am reuşit să aprindem luminile anul acesta mai repede decât în alţi ani. La anul, probabil, le vom aprinde şi mai repede, să ne bucurăm de sărbători cât mai mult posibil, şi noi, dar mai ales cei mici, care au venit în număr mare astăzi aici.
Pentru Maria este prima dată când participă, dar e o bucurie pentru toţi copiii şi mai mici, şi mai mari”, a declarat primarul Tberiu Iacob – Ridzi. Apoximativ 200.000 de lei a alocat, în acest an Primăria Municipiului Petroşani pentru iluminatul ornamental de sărbători.
De Crăciun, municipalitatea din Petroşani a pregătit o serie de manifestări, de la Festivalul de Colinde, dar şi momente artistice afară, în Centrul Civic. „O să avem două săptămâni în care vom avea tot felul de scenete, cântece, minispectacole, pentru copii în special şi, sigur, nelipsitele colide, care ne încântă de fiecare dată”, a mai spus Iacob – Ridzi.
Foto: Zoltan Fazekas – Facebook
[slideshow_deploy id=’17454′]