Ajutor financiar pentru Radu Sienerth

La propunerea primarului municipiului Petroşani, municipalitatea din Petroşani a decis să acorde un ajutor financiar, în valoare de 10.000 de lei pentru Radu Sienerth, studentul în vârstă de 21 de ani prins în incendiul din Clubul Colectiv.

sienerth

Radu Sienerth (21 de ani) se afla în Clubul Colectiv din Bucureşti împreună cu alţi doi prieteni, de asemenea studenţi la Bucureşti, când a  izbucnit incendiul devastator. Potrivit informaţiilor noastre, doi dintre ei, aflaţi chiar lângă uşa de acces, au reuşit să iasă de urgenţă din încăperea cuprinsă de fum şi flăcări, însă al treilea a fost trântit la pământ şi suprins de flăcările ucigaşe. Radu a ajuns la Spitalul Floreasca, unde a fost operat de urgenţă, însă starea lui este şi acum gravă, dat fiind faptul că a suferit inclusiv arsuri ale căilor respiratorii.

Reamintm că un incendiu puternic izbucnit la finele lunii octombrie în Clubul Colectiv din Bucureşti, în timpul unui concert rock, s-a soldat – la acel moment – cu moartea a 27 de persoane şi rănirea altor aproape 200. Victimele au fost transportate la mai multe spitale din Capitală şi ulterior chiar în străinătate, însă multe dintre ele au pierdut lupta cu viaţa. Până acum, 60 de tineri au decedat, iar câţiva se află şi la ora ctuală în stare gravă, fiind intubaţi.

[slideshow_deploy id=’19661′]