9 JANDARMI HUNEDORENI AVANSAŢI ÎN GRAD DE 1 DECEMBRIE
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, jandarmii hunedoreni cu rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu au fost recompensaţi prin înaintarea în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.
Astfel, 9 cadre militare, patru ofiţeri şi cinci subofiţeri, din cadrul IJJ Hunedoara au fost avansaţi în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim.
Activităţile au debutat cu ridicarea drapelului pe catarg, intonarea Imnului Naţional şi au continuat, în prezenţa întregului personal, cu citirea ordinelor de înaintare în gradul militar următor, de către inspectorul şef al IJJ Hunedoara, general de brigadă Viorel Sălan.
Inspectorul şef al IJJ Hunedoara, general de brigadă Viorel Sălan, a adresat mulţumiri şi felicitări, cadrelor militare care au fost avansate în gradul următor, pentru activitatea desfăşurată şi le-a urat succes, în continuare, în parcurgerea tuturor etapelor specifice carierei militare.
Premergător Zilei Naţionale a României, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, precum şi la nivelul structurilor componente, s-au organizat acţiuni de comunicări pe tema „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, la care au participat cadrele militare din instituţie.
[slideshow_deploy id=’17217′]