Porcii hrăniţi BIO, din ce în ce mai căutaţi în Valea Jiului
Pregătiri pentru oaspăţ. Locuitorii Văii Jiului deja au început să îşi facă aprovizionarea cu cele necesare pentru perioada sărbătorilor de Crăciun. Şi cum cârnaţii, caltaboşul, toba sau alte preparate tradiţionale din carne de porc nu pot lipsi de pe masă, locuitorii zonei au început deja să îşi cumpere porcul. Majoritatea a ales să cumpere porcul viu şi asta datorită preţului care este mai mic.
“Am cumpărat porc viu cu 6 lei kilogramul. E mai renatbil aşa pentru că pot face cârnaţ, caltaboş, tobă,punem carne la fum, dar iasă şi slănină”, ne spune Ion din Jieţ.
La rândul lor, vânzătorii spun că în această perioadă cererile sunt mult mai ridicate, lucru care va duce şi la o uşoară creştere a preţurilor.
“S-au vândut bine porcii acum. 7 lei am cerut pe un kilogram, dar i-am lăsat şi la 6 lei. Oricum există posibilitatea ca săptămâniile viitoare să mai creştem cu un leu sau doi preţul pe kilogram”, spune Gheorghe din Cimpa.
Alţii mizează pe faptul că au hrănit porcii cu alimente bio, astfel preţul unui kilogram este de 9-10 lei.
“Le-am dat hrană bio, aşa că preţul unui kilogram este de 10 lei. În ultimii ani avem cereri mai multe. Oamenii vor să mănânce sănătos”, spune un alt vânzător.
Totodată, medicii veterinari le recomandă celor care cumpără porci să treacă pe la cabintele medicale pentru a-i testa, astfel încât sărbătorile să nu se transforme într-o şedere la spital.
[slideshow_deploy id=’20328′]