Ne dispare aurul verde
Aproape 19 mii de metri cubi de lemn au dispărut în trei ani din pădurile hunedorene. Pădurile dispar rând pe rând, sute de copaci fiind puşi la pământ de fierăstraiele ţapinarilor. Potrivit unui raport al Ministerului Mediului în decursul a trei ani, în judeţul Hunedoara s-a constatat faptul că aproape 19.000 de mc de lemn au fost tăiaţi ilegal. Sancţiunile au curs, iar amenzile aplicate au fost de ordinul sutelor de mii de lei. Spre exemplu în anul 2014, s-au aplicat amenzi de peste 432.000 de lei.
“În anul 2014 personalul cu atribuţii de control de la Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Timişoara şi personalul cu atribuţii de control şi pază a fondului forestier de la Direcţia Silvică Hunedoara şi de la ocoalele silvice private au desfăşurat un număr de 8470 de controale privind respectarea regimului silvic, circulaţia materialelor lemnoase şi trasabilitatea materialeleor lemnoase la operatori economici specializaţi. În urma acestor controale au rezultat următoarele: un număr de 185 de fapte contravenţionale, fiind aplicate amenzi cu o valoare totală de 432.600 lei. Dintre acestea, un număr de 119 contravenţii silvice au fost constatate de către Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Timişoara fiind aplicate amenzi în valoare de 338.300 lei”, se arată în documentele Ministerului Mediului.
Totodată, ţapinarii au cauza şi prejudicii de ordinul sutelor de mii de lei. Astfel inspectorii de control au constatat “un număr de 64 de infracţiuni cu o valoare a prejudiciului de 363.109 lei. Dintre acestea un număr de 47 de infracţiuni cu o valoarea a prejudiciului de 323.264 lei au fost constatate de Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Timişoara”
[slideshow_deploy id=’13835′]