„Autostrada dezastrului” a ajuns la DNA
Lucrările de mântuială din cauza cărora o porţiune din Autostrada Orăştie – Sibiu s-a prăbuşit au intrat în atenţia procurorilor DNA, care au deschis un dosar in rem privind suspiciuni de fapte de corupţie.
Suspiciunile de fapte de corupţie sunt legate direct de construcţia autostrăzii Sibiu – Orăștie şi deocamdată cercetarea vizează doar faptele nu şi persoane. De precizat că, la începutul lunii noiembrie, Compania Naţională de Drumuri a depus plângere penală împotriva constructorului autostrăzii, firma Salini Impregilio.
O porţiune de 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, a fost demolată şi va fi refăcută complet pe cheltuiala antreprenorului, compania italiană Salini Impregilo, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii.
Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost inaugurat în noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, şi de fostul premier Victor Ponta, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, dar la scurt timp a cedat, punând în pericol sigiranţa traficului auto. Rapoartele tehnice au arătat că cei care au greşit sunt chiar constructorii, respectiv italienii de la Salini Impregilio, iar Compania Națională de Drumuri a depus o plângere penală împotriva constructorului autostrăzii Orăștie-Sibiu. CNADNR a precizat că lucrările vor fi refăcute din banii firmei, lotul cu probleme fiind în valoare de 137 de milioane de euro. În schimb, reprezentanţii constructorului acuză faptul că au fost grăbiţi să finalizeze lucrarea şi de aceea au apărut aceste vicii de execuţie.
[slideshow_deploy id=’20328′]