CONSILIUL CONSULTATIV AL TINERILOR DE LA PETROȘANI ȘI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA
Astăzi, la sediul primăriei Municipiului Petroșani, a avut loc ședința solemnă de constituire a Consiliului local Consultativ al Tinerilor din Petroșani. Format din 19 tineri elevi ai claselor a X-a de la Colegiile din Petroșani, noul for va funcționa în paralel cu Consiliul local al municipiului Petroșani, având ca principal scop implicarea tinerilor din Petroșani în administrația locală și educarea acestora, în mod practic, în ceea ce privește rolul și activittea instituțiilor publice de conducere de la nivelul administrației locale.
Tinerii care vor face parte din acest for sunt: LUPU LAURENŢIU, MOLNAR IONUŢ, MICLEA ANDREEA, POENAR ADINA, MURG IOAN, DAVID RAREŞ ANDREI, SZIMA ANDREEA SIMONA, VASS TIMEEA DIANA, CĂRĂVAN CARLA ALEXANDRA, MĂTUŞA ANDREI CONSTANTIN, LUPULESCU LORENA, TIMA TIBERIU, GHEORGHICĂ ANDREI, BUTA MARIA, BOJAN BOGDAN ANDREI, PÂNZARIU ALEXANDRU, SELAJE MARIA, BĂNCILĂ RAMONA, ITUL IOANA ROXANA.
Astăzi, cei 19 consilieri ai tinerilor din Petroșani au depus jurământul în prezența secretarului municipiului Petroșani, jr. Adrian Neagoe, a primarului Tiberiu Iacob Ridzi, dar și a reprezentanților Asociației Casa Pro Urbis, sub egida căreia a fost inițiat acest inedit proiect. De asemena a fost ales și un președinte de ședință, în persoana elevului Bogdan Bojan de la Colegiul Național Mihai Eminescu. Tinerii consilieri au exprimat câteva gânduri la început de drum, exprimându-și convingerea că vor aduce în atebția factorilor de decizie de la nivelul comunității locale câteva proiecte de larg interes care să poată deveni decizii ale Consiliului local Petroșani și să poată fi puse în aplicare de Primăria municipiului Petroșani.
”Dragi tineri consilieri, momentul de astăzi este un început de drum, pe care vi-l doresc plin de entuziasm, de iniţiative frumoase şi de acţiuni realizate în colaborarea voastră fructuoasă prezentă şi viitoare, cu toţi cei ce conlucrăm pentru ca viaţa oamenilor din Petroşani, mici şi mari, să se alinieze din ce în ce mai mult tuturor valorilor şi standardelor care stau la baza progresului şi emancipării unei comunităţi. Jurământul pe care l-aţi depus astăzi este menit să trezească sau să amplifice în voi atitudinea civică şi implicarea responsabilă, atât de necesare pentru a putea susţine evoluţia Petroşaniului. Vă doresc succes şi să fiţi cât mai creativi şi responsabili în tot ceea ce veţi clădi împreună, în cadrul Consiliului Consultativ al Tinerilor”, le-a spus tinerilor consilieri Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Prima ședință de lucru a Consiliului Consultativ al Tinerilor din municipiul Petroșani va avea loc în data de 20 ianuarie 2016.
[slideshow_deploy id=’17454′]