Lustraţia l-a pus în cap/ Ilie Păducel a ratat şansa de a fi validat candidat, pe sub mână, de liderul liberalilor hunedoreni

 

Liderul PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, a reuşit să creeze un scandal imens în sânul partidului pe care, încă, îl conduce, după ce a vrut să-l aducă, pe uşa din dos, şi să-l înscăuneze ca şi candidat la funcţia de primar al Petrilei pe nimeni altul decât Ilie Păducel. Exact primarul în exerciţiu care nu a reuşit să tragă sforile politice pentru a candida din nou din partea PSD, partidul din care face parte acum, cum nici pe cei de la PDL – partid prin care de asemenea a trecut – nu i-a convins la momentul respectiv de bunele lui intenţii şi care au decis să-l dea afară pe motiv de prea multă apropiere faţă de lideri ai UNPR!

pizap.com14495538528391

Dornic să câştige alegerile cu orice preţ, după cum singur a recunoscut, chiar dacă cu alte cuvinte, liderul PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău a fost în stare să-şi calce în picioare proprii membri, pe care nici măcar nu s-a oprit să-i salute în drumul spre casa lui Ilie Păducel, la momentul în care se purtau negocierile cu primarul Petrilei. Nu a contat nici munca depusă în interiorul organizaţiei, nici părerile acestora şi nici măcar cele 10 criterii de integritate anunţate de preşedintele PNL, Alina Gorghiu. Ţîmpău a dat la o parte totul din calea sa cu un generos dos de palmă şi a mers victorios spre Ilie Păducel, pe care luni l-a şi invitat la Deva, la şedinţa Biroului PNL, unde, spun sursele noastre, ar fi urmat validarea lui ca şi candidat la alegerile pentru un nou post de primar. A reuşit să reinterpreteze „decalogul lui Gorghiu”, aşa încât să nu-l împiedice nici măcar criteriile morale în nominalizarea candidaturii lui Păducel, chiar dacă acest lucru în teritoriu ar fi însemnat direct dinamitarea PNL şi decredibilizarea partidului. De exemplu, de la candidaturi sunt excluşi traseiştii politici, indiferent de succesul lor la alte scrutine electorale de care se agaţă Ţîmpău. Decalogul de integritate prevede ca viitorul candidat „să nu îşi fi schimbat apartenenţa politică, astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni”. Clar ca lumina zilei, creat parcă împotriva lui Ilie Păducel care, odată cu intrarea în PNL s-ar regăsi în al treilea partid politic. Greşit, zice Ţîmpău, care susţine că, de fapt, acum, PDL e în uniune cu PNL aşa că nu se mai pune la numărătoare, asta deşi la momentul la care Păducel era candidatul formaţiunii portocalii nici măcar Nostradamus nu visa că democrat – liberalii se vor alia vreodată cu liberalii! Nici dosarele în care este cercetat primarul Petrilei nu contează la deciderea pe sub masă a candidaturii lui şi asta pentru că s-a găsit din nou o portiţă de scăpare. Criteriile anunţate de la centru vorbesc despre  un cazier curat, candidaţii să nu fie acuzaţi sau judecaţi în dosare penale, mai ales pentru fapte de corupţie. Iar Păducel este încă la faza de cercetări preliminare.

 

S-a împiedicat de lustraţie!

Ce te faci, însă, când primul punct al decalogului de integritate vorbeşte fix despre lustraţie. Astfel, candidatii liberali nu trebuie sa fi fost ofiteri sau colaboratori ai fostei securitați, dar nici sa fi facut parte din nomenclatura comunista. Ghinion pentru Ilie Păducel, care a fost fix secretar PCR.  “Decalogul vorbeşte despre funcţii remunerate şi eu am vorbit cu domnul Păducel, care mi-a spus că nu era plătit. Nu a avut o funcţie remunerată de Partidul Comunist Român”, a argumentat imediat deputatul Bogdan Ţîmpău, cel care conduce, încă, PNL Hunedoara.  Absolvent al fostei facultăţi de partid  “Ştefan Gheorghiu”, Ilie Păducel şi-a început activitatea în 1969 ca lăcătuş subteran la Mina Lonea. Între 1975 şi 1979 a fost maistru electro-mecanic subteran la E. M. Lonea , iar până în 1981 a deţinut funcţia de Presedinte al comitetului de sindicat E. M. Lonea . Între 1981-1988 a fost Secretarul Comitetului de partid la E.M. Lonea şi ulterior, din 1988 până în 1989 a fost primar al oraşului Petrila. Istoria recentă vorbeşte despre faptul că abia a scăpat la Revoluţie din sediul primăriei de mânia oamenilor, aşa că a stat cuminte, tot la mina Lonea, până în 1996, când s-a reîntors în politică şi a  câştigat, alegere după alegere pentru fotoliul de primar. Fix acesta este motivul pentru care Bogdan Ţîmpău îl vrea cu orice preţ ca şi candidat, chiar dacă asta înseamnă inclusiv torpilarea partidului. Păducel a recunoscut că ar candida şi de la Partida Romilor, numai să candideze, aşa că pentru el formaţiunile politice sunt doar cuburi de căţărat pe funcţia administrativă pe care nu mai vrea să o lase din strânsoarea pumnilor. Numai că trocul dintre Păducel şi Ţîmpău a ajuns prea departe şi chiar la urechile multor “grei” din partid, care nu au stat cu mâinile în sân, mai ales după ce au luat atitudine şi liberali din Valea Jiului faţă de această manevră de neconceput într-un partid modern care îşi clamează principiile de integritate. Aşa că liderul PNL Hunedoara a stat, a răsucit problema pe ambele feţe şi a revenit: “S-ar putea totuşi ca domnul Păducel să fi fost remunerat în funcţia pe care a deţinut-o înainte de 1989. Vom analiza această posibilitate”. Concluzie: Ilie Păducel s-a plimbat luni degeaba la Deva. Nu numai că nu a fost validat, dar nici măcar nu a mai fost prezentat ca şi cal câştigător în şedinţa de Birou a PNL Hunedoara. Şi la cum stau lucrurile s-ar putea să rămână cu … Partida Romilor.

[slideshow_deploy id=’22083′]