Viitorul termocentralelor se judecă la Deva
Magistraţii Judecătoriei Petroşani au decis, miercuri, mutarea la Deva a procesului dintre Complexul Energetic Hunedoara şi Garda de Mediu, în care se judecă viitorul celor două termocentrale hunedorene.
“Admite excepţia necompetenţei teritorialea a Judecătoriei Petroşani în soluţionarea cauzei. Declină cauza spre competentă soluţionare în favoarea Judecătoriei Deva”, se arată în dispozitivul sentinţei pronunţate de judecătorii de la Petroşani. Oficialii CEH au cerut în instanţă anularea procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentrale Deva şi SE Paroşeni. În luna iunie, Garda de Mediu a decis suspendarea activităţii la cele două termocentrale incluse în CEH din cauză că nu s-au conformat normelor de mediu în vigoare. Comisarii de mediu au precizat că, în vederea obținerii Autorizației Integrate de Mediu, la Mintia este necesară realizarea investițiilor ce decurg din respectarea Directivei 2001/80/C pentru cele trei instalații mari de ardere (IMA1, IMA2, IMA3), respectiv reabilitare electrofiltre, reabilitare azătoare cu NOx redus. De asemenea, pentru Mintia s-a decis aplicarea unei sancţiuni în valoare de 60.000 lei pentru că unitatea funcționează fără a deține autorizație integrată de mediu. La Paroşeni, în schimb, trebuie finalizată investiţia privind desulfurarea gazelor de ardere, care este de altfel aproape finalizată, respectiv schimbarea tehnologiei de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii.
[slideshow_deploy id=’22083′]