Straja- schi, plajă şi vin fiert la altitudine
Turiştii care au ales să urce în Staţiunea Straja din Lupeni, au avut parte de o surpriză de proporţii. Chiar dacă afară era un soare demn de o primăvară târzie, pârtiile erau numai bune de o tură cu schiurile ori „placa”.
Vinul fier şi plaja făcută la terase, au făcut ca week-end-ul să fie perfect.
Administratorii staţiunii din vestul Văii Jiului au profitat de temperaturile scăzute de pe timpul nopţii pentru a porni tunurile de zăpadă. Aşa au reuşit să compenseze zăpada topită de soarele arzător de peste zi, iar pârtia să fie bună pentru iubitorii schiului ori de snowboard.
„Aşteptăm turiştii să vină, noi avem zăpadă şi se schiază în condiţii bune. Instalaţiile funcţionează, trei pârtii importante din staţiune sunt deschise: Constantinescu, Platoul Soarelui şi Pârtia Mutu. Aşteptăm şi copiii, pentru că am deschis în acest week-end şi pârtia pentru ei, Pârtia Baloo”, a declarat Rebeca Blendea, responsabil Cabana „Montana” din Straja. În staţiune au urcat câteva sute de turişti, puţini spun cabanierii în condiţiile în care se poate schia fără probleme şi nu sunt prea multe locuri în ţară unde zăpada încă a rezistat.
[slideshow_deploy id=’17450′]