Datorii reduse cu 25% la CEH
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruţ, susţine că la data de 24 septembrie, atunci când a preluat conducerea, societatea avea datorii de 1000 de MILIARDE DE LEI VECHI, iar în decurs de două luni a reuşit să le reducă cu 25 de procente.
“Sunt foarte mulţi oameni nemulţumiţi că am reuşit să ieşim din faliment, că am reuşit să plătim obligaţiile, să le reeşalonăm, să asigurăm toate drepturile salariale, obligaţiile la buget, că am început să plătim furnizorii. În momentul în care am preluat societatea avem debite de peste 1000 de miliarde de lei vechi. În momentul de faţă am reuşit să achităm cam 20-25%, deci situaţia este mult mai confortabilă. Am împins obligaţiile de plată într-un alt termen pentru că am dovedit cu programul pe care îl punem în aplicare”, a declarat Emil Floruţ, directorul general al CEH.
Floruţ crede în şansele de redresare ale Complexului Energetic Hunedoara. Directorul general al CEH, Emil Floruţ, susţine că mai există şanse pentru ca societatea să intre pe un făgaş normal.
[slideshow_deploy id=’19661′]