Au apărut primii brazi în Piaţa Petroşani
Circa patru sute de brazi cu rădăcină vor fi scoşi la vânzare, astăzi, în pieţele din Petroşani, de doi producători care au pepiniere şi au ales să vină în Valea Jiului. Acestora li se adaugă şi localnicii, proprietarii de păduri, care fac parte din composesorate şi au primit cota anuală.
Alte câteva sute de brazi fără rădăcină vor fi vânduţi începând de miercuri în Piaţa Centrală Petroşani, însă pomii vor fi fără rădăcină, din import sau achiziţionaţi de la Ocolul Silvic. „Doi comercianţi cu brazi în ghivece ajung marţi la Petroşani. Unul vine din zona Oradea, are propria pepinieră şi celălalt din zona Craiova. Şi acesta vinde pomii în ghiveci, are pepinieră şi aduce 100 de bucăţi. Dacă cererea este mai mare şi va reuşi să vândă, va mai aduce. Lor şi se adaugă şi cei care vând brazi tăiaţi, aceştia urmând să-i comercializeze în piaţă”, a declarat Sorin Creţu, şeful Administraţiei Pieţelor Petroşani. Tot de astăzi va fi inaugurat şi Târgul de Crăciun din centrul civic. „Vor fi desfăcute produse specifice sărbătorilor de iarnă. De la jucării pentru cadoul de Crăciun, îmbrăcăminte, manufactură şi până la produse alimentare tradiţionale, toate vor putea fi găsite în târg”, mai spune surse citată.
[slideshow_deploy id=’22083′]