Telus Frigescu, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare

Realizatorul de emisiuni sportive la un post TV din Valea Jiului a primit trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul de proxenetism, sentinţa nefiind una definitivă.

02-frigescu-telusMagistraţii Tribunalului Hunedoara au dictat sentinţe aspre în dosarul „Prostituate pentru sportivi şi jurnalişti”. Unul dintre liderii reţelei de prostituţie din Valea Jiului, aşa cum a fost identificat de procurorii DIICOT, Telus Frigescu, a primit o sentinţă destul de dură în condiţiile în care dosare asemănătoare au fost soluţionate cu pedepse cu suspendare. Frigescu a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Realizatorul TV a primit un an şi jumătate de închisoare pentru act sexual cu un minor, 3 ani pentru proxenetism iar după contopirea pedepselor, judecătorii au adăugat un spor de pedeapsă de 6 luni. Astfel, Telus Frigescu urmează să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată de condamnat la Curtea de Apel Alba Iulia. Ceilalţi inculpaţi, Peti Marius Gabriel, a fost condamnat la o măsură educativă pe o perioadă de 6 luni pentru trafic de minori şi act sexual cu un minor. Acesta a fost obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională, să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială a judeţului Hunedoara, să nu meargă în baruri, restaurante, săli de jocuri de noroc sau de pariuri sportive, etc. Celălalt inculpat, Grigore Nebunu a primit 3 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi la care a fost adăugat un spor de 4 luni închisoare. Grigore Nebunu mai avea o condamnare astfel că va execute în final 4 ani de închisoare. Cei trei vor trebui să achite şi suma de 30.000 lei către una dintre victime, cu titlu de daune morale. Şi în cazul celor doi proxeneţi sentinţa nu este una definitivă şi poate fi atacată cu apel la Alba Iulia.

 

[slideshow_deploy id=’26307′]