Asomarea, regula care nu poate bate tradiţia

Nici un porc din gospodăriile familiilor din Valea Jiului  nu a fost sacrificat după metoda cerută de Europa. Pe de altă parte, tradiţia le-a creat probleme majore unor români stabiliţi peste Ocean, aceştia fiind ridicaţi de trupele SWAT după o reclamaţie a vecinilor.

porci_hepta_411855_e8df3fca79-794x536

Americanii n-au înţeles că sacrificarea porcului, chiar dacă este un act de cruzime, reprezintă o tradiţie în ţara noastră şi i-au reţinut pe români. Europa a încercat de aproape zece ani să ne facă să renuţăm la metoda tradiţională, însă asomarea este doar o lege neaplicată. Europa cere ca porcul, mai înainte de a fi tăiat, să fie asomat. Asomarea s-a decis a fi, de către specialiştii în domeniu de două feluri : cu glonte captiv, respectiv electrică. Prin acest procedeu, mamiferul ar fi anesteziat astfel încât întregul sistem nervos ar fi complet distrus. În principiu, beleaua asomării porcinelor a căzut pe capul medicilor veterinari, dar aceştia, cel puţin în Valea Jiului, de-a lungul anilor trecuţi, nu au fost chemaţi să asomeze nici măcar un animal. Până acum, deşi s-au tăiat destui porci în Valea Jiului, directiva UE a rămas doar la stadiul de intenţie.

[slideshow_deploy id=’26307′]