Acţiune de amploare a poliţiştilor hunedoreni pentru diminuarea riscului rutier
Poliţiştii rutieri, împreună cu cei ai Poliției Transporturi și cei din structurile de ordine publică, au desfăşurat, în perioada 17-18.12.2015, o amplă acţiune vizând prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării prevederilor legale în zona trecerilor la nivel cu calea ferată de pe raza județului Hunedoara. Totodată, acţiunea a vizat depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule ce conduc, pe drumurile publice de pe raza județului, autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cursul acţiunii, poliţiştii au fost aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 22.000 lei, 8 contravenții fiind aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere privind trecerea la nivel cu calea ferată, 4 contravenții pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 4 amenzi pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare la nivel cu calea ferată.
De asemenea au fost reținute în vederea suspendării executării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 23 permise de conducere, toate pentru conducerea pe drumul public a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori nerespectarea normelor rutiere privind trecerea la nivel cu calea ferată.
Tot cu acest prilej au fost depistate 3 infracțiuni la regimul rutier, respectiv conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul de către o persoană care avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita admisă.
Cazuri relevante depistate în trafic
La data de 18.12.2015, în jurul orei 00.50, a fost depistat în trafic un bărbat în vârstă de 61 de ani, din mun. Deva, care conducea un autoturism pe strada Elena Văcărescu, din municipiul Deva, în timp ce avea o îmbibație alcoolică de 0,59 mg/l, aerul expirat.
La data de 17.12.2015, în jurul orei 22.40, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Peștenița, jud. Hunedoara, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism în localitatea Peșteana, având, aerul expirat, o îmbibație alcoolică de 0,70 mg/l.
În ambele cazuri prezentate au fost întocmite dosare de cercetare penală.
La data de 17.12.2015, polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bălata, din Deva, trecând la nivel cu calea ferată, în timp ce semnalele sonore și luminoase de culoare roșie erau în funcțiune. Conducătorul auto a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor legale cu sancțiunea principală a amenzii în valoare de 945 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.
La data de 17.12.2015, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Băiţa, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Hărăului, din municipiul Deva, trecând la nivel cu calea ferată, în timp ce semnalele sonore și luminoase de culoare roșie erau în funcțiune. Conducătorul auto a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor legale cu sancțiunea principală a amenzii în valoare de 945 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.
La data de 17.12.2015, un tânăr de 25 de ani, din Deva, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Hărăului, din municipiul Deva, trecând la nivel cu calea ferată, în timp ce semnalele sonore și luminoase de culoare roșie erau în funcțiune. Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 945 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.
Tot în data de 17.12.2015, un conducător auto în vârstă de 63 de ani, din București, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Hărăului, din municipiul Deva, trecând la nivel cu calea ferată, în timp ce semnalele sonore și luminoase de culoare roșie erau în funcțiune. Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 945 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile.
La data de 17.12.2015, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, a efectuat o manevră de depășire a unui alt autovehicul, pe trecerea la nivel cu calea ferată, pe strada Hărăului, din Deva. Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 420 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
Aceeași măsură a luată de polițiști și în cazul unui devean în vârstă de 31 de ani, depistat în timp a efectuat o manevră de depășire a unui alt autovehicul, pe trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Hărăului, din Deva.
Acţiuni similare vor avea loc şi la acest sfârșit de săptămână, în scopul reducerii riscului rutier şi asigurării unui climat de siguranţă în trafic, prin prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave.
Având în vedere că a început vacanța de iarnă și se preconizează creșteri semnificative ale valorilor de trafic, mai ales pe drumurile care converg către stațiunile turistice, polițiștii rutieri vor intensifica misiunile de monitorizare a traficului rutier pe principalele artere rutiere. Pentru monitorizarea traficului rutier pe principalele artere rutiere din țară, în această perioadă, sunt pregătite două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație.
[slideshow_deploy id=’24093′]