Anunț important pentru românii care lucrează în străinătate! Pot primi pensie după (doar) un an de zile de muncă
Cei care au lucrat cel puțin un an peste graniță cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condițiile de pensionare din țara respectivă și din țara de origine. Veniturile din pensia din străinătate li se plătesc de statul în care au lucrat și se pot transfera în România în lei, la cursul BNR din ziua plății.
Iată cum poate să procedeze o persoană care vrea să-i fie luați în calculul vechimii și4 anii lucrați în străinătate, dar și cei din țară.
Persoanele care muncesc în străinătate pot să își depună dosarul de pensionare la Casa Județeană de Pensii (CJP) din județul în c1are au domiciliul la data la care întrunesc condițiile legislative din România pentru a ieși la pensie.
În cazul în care persoana decide să se pensioneze și a lucrat în alt stat cinci – zece ani sau orice altă perioadă, atunci își depune dosarul în România, dar i se vor lua în calcul ca și vechime anii munciți peste graniță. Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească o persoană pentru a i se lua în calcul vechimea dintr-un alt stat este aceea să fi lucrat mai mult de un an în acel stat cu acte în regulă (cu contract de muncă).
În România este nevoie de un stagiu minim de cotizare de cel puțin 15 ani pentru ca o persoană să poată să iasă la pensie atunci când îndeplinește condițiile de vârstă.
Pe lângă acel an minim care trebuie lucrat într-o țară străină pentru ca acel stat să plătească pensie persoanei care cere acest lucru, mai trebuie îndeplinite condiții de vechime minimă.
În fiecare stat european există un minim de vechime, dar acel stagiu de cotizare este cumulat cu perioada pe care omul a lucrat-o în România sau în altă țară. Deci dacă într-un stat este nevoie de o vechime minimă de 15 ani, de exemplu, atunci persoana care este doar de patru ani în acel stat trebuie să mai fi lucrat în România cel puțin 11 ani ca să beneficieze de pensie de acolo.
Acele persoane care au ales să primească pensia în străinătate pentru vechimea realizată în România și au o pensie de peste 740 de lei sunt scutite de plata contribuției la asigurările de sănătate (CAS) către statul român, pentru că virează acele contribuții în statul în care au reședința. Ideea este că acolo beneficiază de servicii de sănătate respectivele persoane. Se aplică acest lucru pentru a se evita dubla impunere.
Dacă o persoană obține venituri din pensia din România în străinătate și mai lucrează încă acolo în diverse domenii, atunci trebuie să cunoască foarte bine legislația acelei țări pentru că în multe state se impozitează toate veniturile, se cumulează la final de an și se adună inclusiv veniturile din România.
Pentru astfel de impozite ale diverselor state, românii care primesc și pensie de la statul român trebuie să ducă în țara respectivă o adeverință anuală eliberată de Casa Județeană de Pensii.
Cei care primesc pensie din alte state vor mai mulți bani, pentru că în acele state există un punct de pensie mai mare, pentru că și salariile minime sunt mai mari și alte venituri sunt diferite.
În cazul în care o persoană primește pensie din străinătate în România, atunci transferul din valută în lei se face la cursul BNR din ziua plății.
Daniela Licu a mai precizat că în Dolj există câteva mii de oameni care primesc pensie comunitară, adică o parte din pensie este virată de statul sau statele în care persoana respectivă a mai lucrat, în afara României. Există și doljeni care și-au cerut transferarea pensiei din România în străinătate. În astfel de cazuri, ei primesc acolo cuantumul pensiei din România, transformată în moneda națională a țării respective.
Pensia din România se poate muta în orice alt stat
Dacă o persoană decide ca la bătrânețe să își urmeze copiii care s-au stabilit în alte țări, atunci ea poate să își transfere pensia în ce țară dorește, indiferent dacă există sau nu convenții bilaterale cu acel stat.
Persoana respectivă își depune cererea de deschidere a drepturilor de pensie în România, își deschide un cont la o bancă din străinătate, iar toate viramentele din România se fac prin intermediul City Bank, spune Daniela Licu, directoarea CJP Dolj.
Ea a mai precizat că în afară de acest cont deschis în străinătate, persoana care vrea să își mute pensia trebuie să completeze anual un document numit „Certificat de viață“, un formular tipizat care se găsește la casele de pensii și prin care se arată an de an că beneficiarul pensiei este în viață. Aceasta se trimite Casei de Pensii la care s-a pensionat și care îi plătește pensia. Respectivul formular trebuie semnat de pensionarul român din străinătate în fața unei autorități din țara respectivă, care poate fi un notar de acolo, o casă de pensii etc.
La fel, persoanele care primesc o pensie din străinătate și trăiesc în România merg la Casa de Pensii de care aparțin și semnează „Certificatul de viață“ în fața reprezentanților instituției, pentru a fi trimis la autoritățile din străinătate care plătesc acea pensie, informeaza all4romania.eu.
[slideshow_deploy id=’19658′]