Restricţii de circulaţie, la Petrila
Autorităţile de la Petrila vor să restricţioneze accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone pe raza localităţii. Astfel, edilii au lansat în dezbatere publica proiectul de hotarare “Privind reglementarea circulatiei autovehiculelor destinate transportului de marfuri si a utilajelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone in orasul Petrila”. Accesul acestor autovecule se va face pe drumul tehnologic.
“Se interzice accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone prin interiorul oraşului Petrila, respectiv intersecţia str. Minei – str. Republicii până la str. Republicii – Primăria oraşului Petrila, deplasarea făcându-se doar pe drumul tehnologic (şoseaua de centură a oraşului Petrila între Primăria oraşului Petrila – Mina Petrila”, se arată în documentul administraţiei locale.
Potrivit actului, deplasarea autovehiculelor se poate face numai pe baza unei autorizaţii eliberată de Serviciul de Impozite şi Taxe Locale sau pe baza chitanţei prin care s-a achitat taxa. Autorităţile au stabilit şi cuantumul taxelor, acestea începând de la 30 de lei/lună sau 3 lei/zi pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3.5 tone şi 5 tone inclusiv şi pot ajunge până la 600 de lei/lună sau 60 lei/zi pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată peste 22 de tone.
[slideshow_deploy id=’22083′]