Crăciunul acasă la momârlani
Tot mai mulţi străini vor să vadă cum este traiul momârlanilor din Valea Jiului. Sunt persoane care caută stilul de trai authentic, fără influenţe moderne. Aşa se face că unii dintre momârlani se transformă în gadze pentru turişti.
“Am avut cereri din partea turiştilor care au vrut să petreacă Crăciunul la noi, să vadă care sunt obiceiurile noastre”, ne spune Lucreţia Mălinesc, reprezentantul Muzeului Momârlanului acolo unde sunt şi căsuţe spre închiriat.
Valea Jiului abundă de tradiţii, iar în rândul momârlanilor se respectă cu sfinţenie.
“În dimineaţa de Ajun punem colacii la cuptor pentru că aşteptăm piţărăii. Îi primim cu nuci, mere şi colaci să ne vestească Naşterea Mântuitorului. Tot în Ajunul Crăciunului copiii merg cu Steaua. În ziua de Crăciun îi aşteptăm pe colindători care ne vestesc Naşterea Mântuitorului Isus Cristos. În această zi mergem la Biserică, iar apoi ne reunim toată familia la o masă tradiţională”, ne spune Lucreţia Mălinesc.
Masa tradiţională a momârlanilor constă în sarmale, muşchi de porc, cârnaţi, jumări sau caltaboş.
[slideshow_deploy id=’19657′]