Satele hunedorene îmbracă straie de sărbătoare, iar în aceste zile de Crăciun tradiţiile populare, păstrate cu sfinţenie din moşi – strămoşi, dau culoare zilelor geroase de iarnă.

Căluşarii – reprezintă un dans popular fecioresc, cu origine pre-romană, fiind cel mai vechi şi mai spectaculos dintre dansurile tradiţionale romaneşti. Ceata de căluşari este formată din 8 până la 20 de feciori, în funcţie de tradiţia locală şi de numărul feciorilor din sat, care colindă din casă în casă îmbrăcaţi în costum popular tradiţional.

Irozii sau craii, de asemenea un obicei folcloric tradiţional de Crăciun, vechi de 2000 de ani, ce interpretează „sceneta” în care este vorba de Naşterea lui Isus, venirea Magilor urmărind steaua călăuzitoare şi întâlnirea lor cu Irod. Ceata de irozi sau de crai este formată din 4-8 băieţi (în funcţie de tradiţia fiecărui sat) cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, îmbrăcaţi în costum popular tradiţional.

Un alt obicei îl reprezintă Stelarii, vechi de 2000 de ani, ce vesteşte Naşterea Mântuitorului. Ceata de stelari este formată din 7-10 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Au ca semn particular steaua împodobită, în unele sate copii fiind îmbrăcaţi în costum popular tradiţional.

Cetele de căluşari, irozi şi stelari merg în zilele de Crăciun în satele hunedorene de la o casă la alta şi colindă atât în stradă, cât şi în gospodăriile oamenilor. Acest eveniment face că atât locuitorii satului cât şi invitaţii aflaţi în sat să urmeze cetele. În casele unde sunt fete de vârste apropiate băieţilor din cete, aceştia le „joacă”, formând perechi mixte.

Valea Jiului merge cu piţărăii

În satele din Valea Jiului la loc de cinste stă obiceiul piţărăilor, denumit astfel după colăcelul primit de la gazde, care se pierde în negura timpului. Se spune că piţărăii datează chiar de pe vremea dacilor, iar steagurile purtate de cete ar putea fi inspirate din cele ale legiunilor romane. În fiecare an, în Ajun de Crăciun, feciorii satului, care s-au pregătit din timp, ridică steagurile anume aranjate după datina şi pornesc la colindat încă din zorii zilei. Steagurile sunt minuţios împodobite cu mărgele, ciucuri, coroniţe de flori şi basmale, ca să arate cât de mândru este cel care îl poartă, iar colindătorii sunt îmbrăcaţi în mod obligatoriu în costume populare tradiţionale. Colindul piţărăilor pleacă de la biserică, unde preotul îi binecuvântează, şi se opreşte seara târziu la o casă aleasă din vreme, unde tinerii petrec cu gazda până dimineaţa. Pe lângă colacii tradiţionali, piţărăii primesc nuci, mere, dulciuri, dar sunt întâmpinaţi şi cu sticle de ţuică împodobite şi ele de sărbătoare, pentru că astfel colindul să fie răsplătit de gazdele primitoare. Localnicii cred că, dacă nu primesc colindătorii, risca să îşi atragă tot răul şi blestemele asupra gospodăriilor lor, iar în anul care vine nu vor avea parte nici de animale şi nici de roadele pământului.

Obiceiul piţărăilor din Valea Jiului pare mai degrabă un rit al fertilităţii, iar despre colindători se crede că aduc prosperitate şi noroc gazdelor, astfel că cetele sunt primite cu strigăte de bucurie şi cu daruri. În curtea casei se încing horele, în acompaniament de fluiere şi strigături tradiţionale.

Şi, pentru ca anul care vine să le meargă şi mai bine, gospodarii ascund în podul casei sau în grajduri seminţe legate într-un batic, iar dacă piţărăii le găsesc înseamnă că gazdă va avea noroc şi belşug. În rândul piţărăilor disciplina este foarte severă şi nici unul dintre colindători nu are voie să ceară mai mult decât dăruieşte gazda. După ce stăpâna casei le da darurile, piţărăii şi le împart în mod egal şi apoi se strâng în mijlocul curţii, unde învârt o horă străbună.

[slideshow_deploy id=’20328′]