Şase maşini distruse într-un incendiu
Șase autoturisme au fost distruse într-un incendiu, pe o stradă din municipiul Hunedoara, flăcările propagandu-se de la o maşină incendiată intenţionat.
Focul a fost pus în noaptea de sâmbătă pre duminică, aşa că şi flăcările au fost observate cu întârziere şi, până la intervenţia pompierilor, au avut timp să se propage la alte cinci autoturisme parcate în apropiere. ”S-a concluzionat că este vorba despre o incendiere intenționată”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Anemona Doda. Autoturismul de la care a plecat incendiul a fost distrus în totalitate.La celelalte au fost deteriorate elemente din plastic, spoilere, oglinzi, anvelope și vopseaua de pe unele mașini. Pompierii au găsitlângă mașina distrusă o brichetă și o substanță inflamabilă despre care se apreciază că au fost folosite pentru inițierea incendiului, iar cercetările continuă pentru găsirea făptaşului.
[slideshow_deploy id=’19658′]
« LUNI SI MARTI SE IA CURENTUL IN VULCAN SI LUPENI. ENEL A ANUNTAT STRAZILE SI LOCATIILE UNDE SE INTRERUPE ENERGIA ELECTRICA (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Luni, 28 decembrie se ia apa in Hunedoara »