CENTRU DE INFORMARE TURISTICĂ LA ”POARTA DE INTRARE ÎN MUNȚII RETEZAT”
Zilele trecute, la Uricani a fost recepționată construcția unui nou Centru de informare turistică realizat de ministerul de resort cu fonduri de la Uniunea Europeană, al doilea de acest fel care devine funcțional în Valea Jiului, în acest an, un altul urmând a fi dat în folosință anul viitor la Straja.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Ministerul Dezvoltării Regionale a calculat un buget total de 626.415,12 din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 536.374,47 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este 45.286,46 lei iar cofinanţarea eligibilă a Beneficiarului se ridică la 11.870,63 lei, dar autoritățile locale de la Uricani au reușit să covoare cu aproape 100.00 de lei costurile acestei investiții în urma licitațiilor organizate pentru execuția lucrărilor și achizițiile necesare.
Potrivit primaului oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu, în cadrul acestui proiect au fost executate lucrări de construcţie şi amenajare a unei clădiri în zona Centrului nou al oraşului Uricani în vecinătatea Blocului 13. Punctul de informare turistică are o o suprafaţă construită de 52,93 mp, în care se vor crea următoarele funcţiuni: spaţiu standuri – cu o suprafaţă utilă de 8.23 mp, spaţiu informare – cu o suprafaţă utilă de 34,94 mp şi spaţii anexe.
„Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Oraşul Uricani este de asemenea dotat cu mobilier specific, echipamente IT şi dotări exterioare şi, de asemenea, va dispune de personal de specialitate (2 persoane) pentru funcţionarea acestuia, conform normelor metodologice privind acreditarea centrelor naţionale de informare şi promovare turistică. Baza de date şi site-ul propriu de promovare şi informare al CNIPT care au fost create în cadrul proiectului vor fi conectate la sistemul naţional integrat cu acces on-line pentru colectarea şi diseminarea informaţiilor turistice, ce va fi realizat de autoritatea publică centrală pentru turism. Prin intermediul CNIPT din Oraşul Uricani se vor oferi turiştilor servicii şi pachete cu programe specifice – oferte proprii, trasee turistice existente, materiale de promovare şi informare (hărţi, pliante, broşuri, CD-uri), informaţii despre obiective turistice naturale, cultural-istorice, posibilităţi de cazare şi de servire a mesei, restaurante, structuri de primire (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile, campinguri), precum şi o bază de date computerizată în care aceştia pot găsi orice informaţie legată de zona turistică a munţilor Retezat”, explică primarul Buhăescu.
Primarul Uricaniului arată, de asemenea că acest obiectiv este doar primul dintr-o serie de investiții prin care administrația locală de la Uricani, orașul considerat ”principala poartă de intrare în Parcul Național Retezat”, încearcă să pună în valoare potențialul turistic local în perioada imediat următoare.