Tribunalul Hunedoara chemat să tranşeze contractul huilei din import

Contractul huilei din import, contestat de suedezii de la Emlog AB, se tranşează la la Tribunalul Hunedoara, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi-a declinat competenţa.
huila
 
Acţiunea formulată de Emlog AB împotriva CEH a fost deja înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are ca obiect „litigiu privind achiziţiile publice”. Iniţial, suedezii de la Emlog AB s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar cei de la CNSC şi-au declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Practic, prin contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 23243/02.12.2015, cei de la SC EMLOG AB Suedia au atacat procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractului având ca obiect „Achiziţionarea pentru Sucursala Electrocentrale Deva a cantităţii de 75.000+10% tone huilă energetică”, organizată  de Complexul Enetgetic Hunedoara. Reprezentanţii EMLOG au cerut anularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare huilă energetică. Cei de la CNSC au analizat contestaţia şi au decis declinarea competenţiei către instanţa de judecată. „În temeiul art. 297 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de către SC Emlog AB în contradictoriu cu Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA către Tribunalul Hunedoara, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele de mai jos. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă. Fără cale de atac”, au decis cei de la CNSC.
Potrivit caietului de sarcini întocmit de CEH, structura energetică hunedoreană intenţiona să achiziționeze 75.000, plus – minus 10 la sută, tone huilă energetică cu o putere calorifică inferioară cuprinsă între 3200 și 4200 kilocalorii/kilogram. Aceasta ar urma să fie livrată eșalonat în termen de 6 luni de la semnarea contractului, CEH urmând a face plățile în 60 de zile de la data emiterii facturii și recepționării huilei. Primele 1250 de tone ar urma să reprezinte „lot de probă”. Ofertele ar fi trebuit să fie deschise în data de 3 decembrie, la Mintia, însă licitaţia a fosts supendată.
[slideshow_deploy id=’24093′]


(Următoarea știre) »