Pericole pe drumul proaspăt asfaltat spre Sarmizegetusa Regia

Un proiect cu mari deficienţe pus în executare aproape ad- literam, fără ca responsabilii să se gândească la eventualele consecinţe. Este vorba despre Drumul Judeţean 705 A Costeşti – Sarmizegetusa Regia, care a fost reabilitat cu fonduri europene şi deschis circulaţiei înainte de Crăciun.
 drum_sarmi
Numai că, exact pe acest drum, despre care se ştie că este unul dificil, în ultimele zile au avut loc mai multe accidente, iar trei tineri au fost chiar la un pas de moarte, după ce au derapat cu maşina pe gheaţă şi au ajuns în râu. Accidentul s-a petrecut într-o zonă din care lipsesc parapeţii de protecţie. Şi nu doar parapeţii de protecţie lipsesc, ci şi bornele kilometrice. Nu au fost prevăzuţi în proiectul de execuţie a lucrării şi abia acum oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara, beneficiarul lucrării, se gândesc să ia măsuri. „Este un drum cu probleme, care nu prezintă elemente de siguranţă rutieră în acest moment. Nu avem balustrade. Nu au fost prevăzute în proiectul făcut de o firmă din Timişoara. Este un proiect cu mari deficienţe. Soluţia este să includem în programul de întreţineri pe anul 2016 acele balustrade şi, inclusiv a bornelor kilometrice care nu sunt prevăzute în proiect. Au greşit în faza iniţială a proiectului, dar în faza de urmărire a execuţiei au avut în permanenţă reprezentanţi ai firmei acolo care au mai îndulcit din amarul impresiei generale. Una peste alta, cu toate deficienţele, proiectul a fost executat. Câştigul pentru noi este că avem un drum asfaltat până la Samizegetusa Regia pentru prima  dată din istoria modernă. Inaugurarea o vom face anul viitor la 1 mai şi vă asigur că în momentul în care va fi deschis oficial parcul arheologic, vom avea un drum aşa cum merităm”, a declarat Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Cât priveşte frma care a executat proiectul, aceasta va fi sancţionată, spune David.
 Drumul Judeţean 705 A Costeşti – Sarmizegetusa Rega este considerat cel mai important proiect de infrastructură rutieră finalizat în acest an în judeţul Hunedoara. Numai că, iarna drumul care şerpuieşte pe lângă Apa Grădiştei este foarte periculos. În mare parte este umbrit, iar gheaţa  şi zăpada rămân mult timp pe carosabil.
[slideshow_deploy id=’13837′]