Fără căldură în calorifere

 
Caloriferele s-au răcit câteva ore bune în Petroşani şi asta ca urmare a unei avarii produse la Grupul nr. 4 energetic de la Termocentrala Paroşeni.
calorifer-1315510346
Directorul SE Paroşeni,  Doru Vişan, a confirmat faptul că a fost o sincopă de alimentare cu agent termic ca urmare a avariei de la grupul 4, însă defecţiunea s-a remediat şi instalaţia a fost repornită. Durează, însă, câteva ore până când agentul termic ajunge la parametri normali şi în Petroşani, iar până atunci caloriferele localnicilor din Petroşani au rămas îngheţate.
De precizat că, în ziua de Bobotează, în data de 6 ianuarie, vulcănenii au fost cei care au rămas fără căldură în case. Ca urmare a pierderilor masive de apă apărute pe reţeaua de termoficare din zona Municipiului Vulcan, în data de 6 ianuarie, între orele 07.00 – 21.00, s-a întrerupt livrarea agentului termic pentru a putea fi remediată spărtura.
[slideshow_deploy id=’27126′]