Angajaţii CEH, protejaţi prin contract
Insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara poate atrage şi pierderea unor drepturi şi facilităţi ale salariaţilor. Liderii de sindicat au încercat să îi protejeze pe angajaţi incluzând o parte din drepturi în contractul individual de muncă.
“Ne vom lupta pentru păstrarea contractului colectiv de muncă, pentru păstrarea drepturilor, dar nu este o garanţie că se va şi întâmpla. O firmă care nu are experienţă nu va ştii să judece lucrurile astea. Dacă firma vine şi zice că nu mai este în vigoare contractul colectiv de muncă oamenii vor rămâne cu drepturile din contractul individual de muncă. Vor pierde câteva din drepturi, dar am avut grijă ca în contractul individual de muncă să fie trecute cele mai multe din drepturile din CCM, dar totuşi nu sunt trecute toate”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
Ministrul Energiei ,Victor Grigorescu a precizat la Petroşani că important este menţinerea locurilor de muncă.
”La Hunedoara, nicăieri nu apare chestiunea costurilor salariale sau a locurilor de muncă în niciuna din problemele pentru următoarele luni de zile. Problemele pe care le are Hunedoara sunt într-un alt registru. Cred că prioritățile sunt să oprim degradarea situației companiei care poate duce la închiderea porților, la pierderea tuturor locurilor de muncă”, a spus ministrul Energiei, Victor Grigorescu, în luna decembrie a anului trecut.
[slideshow_deploy id=’13835′]