Profesori universitari renumiţi, asistenţi ai scriitorilor din puşcării
Pedofilul englez care a abuzat mai mulţi băieţi din Valea Jiului, asistat la lucrarea din închisoare de un reprezentant al Avocatului Poporului, în timp ce “măcelarul din Petroşani”, care a omorât şi tranşat o tânără, a primit aistenţă din partea unui cadru didactic de la Universitatea Vasile Goldiş din Arad .
Ministerul Justiţiei a făcut publică lista integrală a profesorilor universitari şi a conferenţiarilor care le-au acordat recomandare scrisă puşcăriaşilor, pentru fiecare titlu scris de aceştia în detenţie, pentru a-şi reduce perioada de detenţie, în baza legilor în vigoare. Conf. univ. dr. Ioan Gânfălean de la “Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, reprezentantul Avocatului Poporului din judeţul Alba, este cel care l-a asistat pe Paul Richard Dorday la scrierea lucrării “Axa conducătoare: Conducere interioară. Transcendenţă. Reabilitarea infractorului”, publicată lapublicată la Editura EMIA.
În 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa finală şi definitivă în cazul pedofilului Paul Richard Dorday (43 de ani), reţinut în 2009 ani de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru infracţiuni de pedofilie.
Dorday a fost condamnat la 6 ani de închisoare, în urma unui dosar instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Procurorii l-au cercetat pentru molestarea sexuală a mai multor minori din Valea Jiului şi a fost trimis în judecată pentru 14 infracţiuni de pedofilie şi pornografie infantilă. Copiii, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, erau ademeniţi de nişte apropiaţi ai pedofilului cu bani şi diferite alte atenţii. De asemenea, ei primeau în schimbul serviciilor sexuale între 100 de lei şi 350 de lei. Paul Richard Dorday, în vârstă de 43 de ani la acea vreme, a venit în România ca şi consultant de afaceri al unei companii multinaţionale.
În schimb, Aurel Enea, condamnat definitive pentru o crimă înfiorătoare, a publicat în martie 2015 la Editura Gutenberg Univers lucrarea ,,EVOLUŢIE vs CREAŢIE” şi a fost asistat de conf.univ.dr. Regis-Mafteiu Roman, profesor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii de Vest Vasile Goldiş Arad . Printre argumentele pe care Aurel Enea le-a enumerat în sprijinul „teoriei evoluţiei” – subiectul operei sale – este „observaţia că, dintre toate rasele umane, africanii au apărut primii şi că aceştia seamănă cel mai mult cu primatele. Ea se potriveşte din nou foarte bine cu propunerea evoluţiei că omul provine din primate”. De asemenea, afirmă Enea, în cartea sa, „vietăţile se hrănesc cu alte vietăţi datorită unei serii de caracteristici prezente în construcţia lor. Dacă Dumnezeu a creat toate vietăţile, atunci înseamnă că le-a conceput să se mănânce între ele. Dar această realitate a florei şi faunei prezente şi trecute contrazice descrierea Bibliei că Dumnezeu intenţiona pace şi ca toate să se hrănească exclusiv cu iarbă”. Lucrarea condamnatului îi va reduce acestuia din zilele de închisoare pe care trebuie să le ispăşească pentru crima odioasă comisă în anul 2007. La începutul anului 2010, Aurel Enea a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat şi pentru profanare de cadavru, după ce, în 2007, a omorât cu bestialitate o adolescentă, chiar în locuinţa sa din Petroşani. Ca să scape nepedepsit, acesta a tranşat cadavrul tinerei, părţi din acesta fiind găsite în judeţul Alba, pe malul râului Mureş.
Şi fostul director al Minei Petrila, Aurelian Necula, condamnat la 6 ani de închisoare pentru tragedia din noiembrie 2008, este autorul unei cărţi scrise în spatele gratiilor. Acesta a scris lucrarea “Exploatarea în subteran a cărbunilor – Impactul asupra mediului”, la care a fost asistat de conf. univ. dr. ing. Ec. – Tudor Goldan de la Universitatea din Petroşani – Facultatea de mine.
De precizat că, pentru volumele concepute după gratii, se reduce pedeapsa primită cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, invenţie sau inovaţie brevetate.
[slideshow_deploy id=’22083′]