După un an încheiat pe profit/ ApaServ are planuri îndrăzneţe pentru 2016
Costel Avram, directorul SC ApaServ Valea Jiului SA; spune că anul 2015 s-a încheiat pe profit şi, mai mult decât atât,a fost cel mai bun din istoria societăţii. Pentru 2016, operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului are ţinte clare şi planuri bine structurate.
Reprezentanţii ApaServ Valea Jiului SA au aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al societăţii şi, pentru ca acesta să intre în vigoare, mai este necesar să fie aprobat de Consiliul Judeţean, în subordinea căruia funcţionază operatorul.
”Anul 2015 a fost cel mai performant din istoria ApaServ. Am încheiat 2015 cu zero datorii la stat, cu profit, fără datorii în bănci, fără datorii către terți. Joi s-a aprobat proiectul de buget pe anul 2016 cu care vom merge în Consiliul Județean. Este un proiect de buget bun cu care vrem să dezvoltăm în continuare infrastructura din Valea Jiului, vrem să respectăm toate regulile economiei de piață.
Referitor la planurile pentru acest an, acestea au fost structurate şi fac referire atât la asigurarea serviciilor pentru abonaţi 24 de ore din 24, dar şi la independenţa energetică a societăţii. Pe exploatare ne propunem realizarea a peste 3000 de lucrări de întreținere și reparații ale sistemului de alimentare cu apă și canalizare, asigurând continuitate 24 de ore în furnizarea serviciului la parametri cantitativi și calitativi în conformitate cu normele în vigoare. Executarea a peste 600 de branșamente separate pentru stabilirea unor raporturi echitabile între distribuitori și utilizatori, reprezintă un alt obiectiv pentru acest an”, a declarat Costel Avram. În ceea ce priveşte independenţa energetică, Avram a precizat că: „Estimăm a se produce o cantitate de 2250 MW și obținerea unui număr de 4500 certificate verzi, cu o creștere de 5 la sută față de anul 2015, acestea fiind suficiente pentru acoperirea costului de energie electrică a societății. Dorim asigurarea în continuare a independenței energetice a societății prin cele trei microhidrocentrale care produc energie electrică, Polatiște, Valea de Pești și cea de la Brazi”.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« De la 8 milioane euro profit, la 200 de milioane de euro pierderi (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Magistraţii au amânat pronunţarea în privinţa măsurilor preventive în dosarul Miei Albescu »