Zeci de abonaţi la sistemul de termoficare au stat azi în frig

O spărtură înregistrată la Blocul 97 din municipiul Petroşani a lăsat zeci de consumatori în frig timp de mai multe ore, chiar în ziua în care meteorologii au anunţat că se întorc ninsorile.
calorifere
Problema a fost remediată în jurul orei 15.15, iar căldura a fost din nou pornită, însă, timp de mai multe ore, caloriferele abonaţilor din zona respectivă au fost îngheţate.
Este pentru a  doua oară, în decurs de doar două zile, când avariile duc la întreruperea furnizării agentului termic. Joi, o parte a abonaţilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare nu au avut căldură în calorifere.  Este vorba despre cei care locuiesc în cartierul Aeroport din Petroşani, care au avut de suferit tot din cauza unei avarii apărute pe racordul ce alimentează punctul termic PT-3A din zona municipiului Petroşani.
Zona afectată cuprinde nu doar locuinţe, ci şi biblioteca municipală, dar și două grădinițe.
[slideshow_deploy id=’27126′]