luni, ianuarie 18th, 2016
CÂND DAU EXAMENELE DE EVALUARE ELEVII DIN CLASELE A II-A, A IV-A ȘI A VI-A ?
Nu doar elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor susține anul acesta examene de evaluare națională. Potrivit noilor reglementări în domeniul Educației, la nivel național se desfășoară evaluări și pentru elevii din clasele primare și gimnaziale, respectiv a II-a, a IV-a și a VI-a. Prin Ordinul MENCS 5992/2015 a fost aprobat Calendarul de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2015-2016. Examenele vor avea loc după cum urmează: 1.Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI: 23CItește mai departe
Fostul director al Participaţiilor în Energie, administratorul special al CEH
Dan Agrișan, fostul director al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), a fost numit administrator special al Complexului Energetic (CE) Hunedoara. Complexul Energetic Hunedoara a depus la Tribunalul Hunedoara cererea de declarare a insolvenţei, din cauza datoriilor acumulate, care depăşesc 1,2 miliarde de lei, dar şi a faptului că are popriri pe tote conturile, fiind practice în incapacitate de plată. În data de 7 ianuarie, cererea a fost aprobată, deschzându-se astfel procedura insolvenţei, în timp ce, prin decizia magistraţilor, Casa de Insolvenţă GMC Craiova a fost desemnată lichidatorCItește mai departe
MARTI SI MIERCURI SE IA APA IN HUNEDOARA SI DEVA
DIN MOTIVE TEHNICE, sistarea furnizarii apei potabile in localitatea Deva, in data de 19.01.2016, SE PRELUNGESTE PANA LA ORA 19:00, pe strazile: M.Eminescu(de la Minerului la Libertatii), Iuliu Maniu (de la Libertatii la Decebal), Al. Neptun, Libertatii, 1 Decembrie, Piata Victoriei, Baritiu – partial, L.Blaga, Piata Unirii, A.Vlaicu(de la L. Blaga la 1 Decembrie), A.Iancu, Axente Sever, T. Solomon, M. Klein, V.Babes, Pietroasa, Scarisoara, I.Corvin, Dragos-Voda, Elena Vacarescu -partial, Margaretelor, Toamnei, P. Damian, I.Traian, Al. Patriei – partial, Horea(de la A. Iancu la 16 Februarie), Al.Armatei, Florilor, Anemonelor, Magnoliei, Closca,CItește mai departe
INSEMEX PETROȘANI ÎNTRE INVESTIGAREA UNOR TRAGEDII ȘI PERFORMANȚELE INTERNAȚIONALE ÎN DOMENIUL CERCETĂRII
Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare INSEMEX Petroșani a devenit, în cel de-al 66-lea an al existenței sale, una dintre cele mai cunoscute instituții de acest fel din țara noastră. Expertizele pentru explicarea unor nefericite incidente soldate cu victime în cazul unor explozii care au avut loc în divere localități din țară, dar mai ales tragedia de la clubul bucureștean ”Colectiv” pe care cercetătorii INSEMEX au fost, de asemenea, solicitați să o ancheteze, au adus un plus de imagine pentru institutul de cercetare din Valea Jiului. Dincolo însă de acest aspectCItește mai departe
Kovesi, desemnată „Europeanul Anului” 2016
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi este câştigătorul premiului EUROPEANUL ANULUI 2016, oferit de Reader’s Digest. Distincția recunoaște „lupta curajoasă și susținută a Laurei Codruța Kövesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție din România (DNA), împotriva corupției la nivel înalt”. În fiecare an, editorii Reader’s Digest din Europa nominalizează mai mulţi europeni care au avut o influenţă majoră asupra unei probleme contemporane presante şi care au făcut, prin rezultatele lor, ca lumea să fie un loc mai bun pentru semenii lor. Este a doua oară când un românCItește mai departe
Marti, 19 ianuarie vor fi restrictii de apa la Vulcan
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictie in furnizarea apei potabile pentru: Marti , 19.01.2016 in orasul: Vulcan – intre orele 09:00 – 15:00. Zona afectata: Str.N. Titulescu, blocurile G1,G2,G3,D55,105,24,F63, str. Romanilor, blocurile A61, B61, Al. Trandafirilor, blocurile, D61,O61, str. V. Alecsandri, blocurile, P62, R62, C, str. Jiului, blocurile A, B si Scoala nr.4. Motivul restrictiei: Remediere pierdere la bransamentul scarii 6 din blocul D55, str. N. Titulescu.. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’17448′]
Operatorul de transport nu s-a răzgândit
Întâlnirea de la Consiliul Judeţean Hunedoara, dintre oficialii administraţiei publice judeţene şi reprezentanţii firmei de transport, nu adus la deblocarea situaţiei din transportul Văii Jiului. Discuţiile dintre părţi nu au dus la niciun rezultat. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a precizat că reprezentanţii ZMK au depus o notificare, dar şi licenţa pentru Petrila şi nu vor cu niciun chip să se întoarcă pe traseu. Mai mult, nu renunţă nici la ideea de a-şi retrage toate maşinile de pe traseele pe care operează. Problema este, însă, că retragerea maşinilor deCItește mai departe
Locul parcului de la Spitalul de Urgenţă Petroşani, luat de o groapă şi de noroaie
Locul parcului din faţa Spitalului de Urgenţă Petroşani a fost luat de o groapa, de muncitori şi utilaje care sapă fundaţia viitoarei clădiri anexă a instituţiei medicale. Un proiect care ar urma să se finalizeze anul viitor dar care, la modul de alocare actuală a banilor, mai poate dura lejer încă 50 de ani. Chiar şi aşa, muncitorii trag tare ca şi cum banii ar fi la uşa spitalului şi construcţia trebuie urgent finalizată pentru ca sumele să poată ajunge în contul constructorului. De precizat că vorbim despre un proiect maiCItește mai departe
Serviciul Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură al Municipiului Deva s-a mutat într-un spaţiu nou!
Reprezentanții administrației locale Deva anunță că serviciul aflat în subordinea Consiliului Local Deva funcţionează într-un spaţiu situat în Piaţa Unirii, nr. 16 (în incinta fostei Grădiniţe cu Program Prelungit din vecinătatea Colegiului Naţional Pedagogic “Regina Maria”). Toţi cei interesaţi se pot adresa angajaţilor Serviciului Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură Deva de luni până joi, întrele orele 08.00 – 16.30, şi vineri, între orele 08.00 – 14.00. [slideshow_deploy id=’24093′]
Zidul cetății dacice Costești, vandalizat în mod repetat
Este pentru a doua oară, în numai câteva luni, când aceeași piatră din zidul cetăţii este vandalizată de persoane necunoscute, primul incident fiind semnalat în toamna anului trecut. Atunci, în zona cetăților dacice din Munții Orăștiei, persoane necunoscute au săpat 400 de gropi de mici dimensiuni şi pe unul dintre zidurile turnului locuință 2 de la cetatea Costești a apărut inscripția „Sfântul Gyurcan”, scrijelită cu un obiect ascuţit. Dintre cetățile dacice aflate în Munții Orăștiei, doar fosta capitală a Daciei, Sarmizegetusa Regia, se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara,CItește mai departe
Amplasarea aparatelor radar în data de 19.01.2016
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii [slideshow_deploy id=’13837′]
Biroul CJAS din Petroşani, deschis doar o zi pe săptmână!
În ciuda demersurilor şi a promisiunilor venite din toate părţile, ghişeul teritorial din Petroşani al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara rămâne deschis tot o singură zi pe săptămână. Asta deşi sunt sunt sute de oameni care se înghesuie la cozi immense atunci când este program. Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara a anunţat pe pagina oficială de Internet asiguraţii din Valea Jiului că, începând cu luna ianuarie 2016 Ghişeul de lucru Petroşani va funcţiona doar în ziua joi a săptămânii, între orele 9:30 – 15:30. „La Ghişeul Petroşani se vorCItește mai departe
GALERIE FOTO. Staţiunea Parâng pregătită pentru turişti
Săptămâna tocmai a început, însă cei din staţiunile montane se pregătesc pentru weekend. Zilele trecute a nins, iar la munte s-a aşternut un nou strat de zăpadă. În staţiunile montane din Valea Jiului condiţiile sunt perfecte pentru practicarea sporturilor de iarnă. “Speram ca si in aceasta saptamana sa avem parte de acelasi lucru pentru a putea inaugura Partia B. In aceste momente Partia A este pregatita pentru deschidere, dar totul tine de vreme, sa speram ca va tine cu noi”, spun cei din Parâng. Stratul de zăpadă din ParângCItește mai departe
30 de zile de arest preventiv pentru doi traficanţi de droguri
La propunerea procurorilor DIICOT, Tribunalul Hunedoara a decis măsura arestului preventiv pe 30 de zile pentru doi bărbaţi din judeţul Hunedoara cercetaţi pentru trafic de droguri. Cei doi sunt Petre Mindor Hotărîş şi Erwin – Musatafa Gur, prinşi în urma unei acţiuni a procuroriilor DIICOT. În urma unor descinderi a oamenilor legii la locuinţele celor doi au fost găsite mai multe pastille de Ecstasy, iar oamenii legii au luat decizia reţinerii lor. Ulterior, au fost trimişi în instanţă cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile pentru săvârşirea infracţiuniiCItește mai departe
Taxiurile au suplinit maxi – taxiurile pe Petrila
Elevii şi navetiştii au fost preluaţi de taximetriştii care au lucrat aproape la flux continuu în această dimineaţă pe traseul Petrila – Petroşani, primul de pe care microbuzele ZMK s-au retras. Viceprimarul Petrilei, Vasilică Jurca, a declarat că a discutat cu administratorul firmei de transport, Marga Szabo şi, din datele pe care le are, ZMK a depus o sesizare la Consiliul Judeţean, dar totodată a depus şi licenţa de transport şi nu mai vrea să continue această activitate. „Din câte am înţeles, firma are obligaţia legală să asigure traseulCItește mai departe
Fraude cu foi de boală ale minerilor
Mai mulţi medici din Valea Jiului au fost amendaţi pentru că au eliberat foi de boală fictive minerilor de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. O parte dintre angajaţii sistemului minier sunt bolnavi, însă alţii sunt bolnavi închipuiţi. Pentru a elimina orice suspiciune cei de la SNÎMVJ au cerut să fie verificate toate foile de boală. În urma verificărilor au fost aplicate 15 constatate 15 contravenţii şi aplicate două amenzi a căror valoare este de 15.000 de lei. Au fost controlaţi 33 de furnizori de servicii medicale,CItește mai departe
Competiţie pentru iubitorii muntelui
Competiţie de freeride în Munţii Vâlcan. Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi la o nouă ediţie de freeride. Cea de-a cincea editie a Red Bull Oslea HiRide, singura competitie de freeride ce include si partea de urcare din Romania se apropie cu pasi repezi. “Pentru 2016 Red Bull Oslea HiRide pregateste premii consistente in bani precum si un after-party in compania unuia dintre cei mai indragiti producatori romani de la ora actuala. Asa ca pregatiti-va boots-ii, schiurile si placile pentru o noua editie de poveste a Red Bull Oslea HiRide”, spunCItește mai departe
AVOCATUL POPORULUI ŢINE JOI, 21 IANUARIE 2016, AUDIENŢE PENTRU HUNEDORENI
Vă informăm că demersul Instituţiei Prefectului – judeţul Hunedoara în vederea apropierii instituţiilor statului de cetăţeni, început încă de la finele anului 2011, continuă. Prin colaborarea interinstituțională se oferă posibilitatea cetăţenilor judeţului nostru de a se întâlni cu reprezentanţi ai Biroului Teritorial Alba – Iulia a Instituţiei Avocatul Poporului. Continuând această acţiune, aducem la cunoştinţa cetăţenilor judeţului Hunedoara care doresc asistenţă juridică în raporturile pe care le au cu instituțiile și autoritățile publice că se pot prezenta la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara joi, 21.01.2016, începând cu orele 1030CItește mai departe
Hunedoara. Locuri de muncă disponibile la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”
Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, de asistent medical (31 posturi). Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scrisCItește mai departe
Pompierii hunedoreni, gata să intervină în judeţele afectate de ninsori
Mai multe detaşamente de pompieri din judeţele Hunedoara, Alba, Cară-Severin, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ şi Sibiu, au fost constituite pentru a interveni, la nevoie, în judeţele afectate de ninsori. În total sunt alertaţi circa 3.200 de salvatori, pentru asigurarea intervenţiei imediate în zonele afectate de urgia naturii. De asemenea, autovehicule cu şenile, autofreze şi autospeciale pentru transport personal şi victime multiple au fost trimise din judeţele care nu se află sub incidenţa atenţionărilor de vreme rea, în zonele afectate. În condiţiile ninsorilor viscolite de sâmbătă şi duminică, peste 1.700CItește mai departe
Zeci de intervenţii ale salvamontiştilor din Straja
În doar şapte zile, în Staţiunea Straja, salvatorii montani au efectuat zeci de misiuni de salvare atât pe pârtiile de schi cât şi în afara staţiunii, unde turiştii s-au aventurat fără a ţine cont de vremea capricioasă. Mai mulţi turişti au avut nevoie şi de ajutorul medicilor din spitalele regiunii din cauza accidentărilor serioase. „În perioada 11-17.01.2016, numărul de solicitări pentru Salvamont Straja Lupeni, a fost de 17. Dintre acestea opt au fost evacuări de pe zona schiabilă, iar cinci intervenţii din afara zonei schiabile. Patru turişti au avutCItește mai departe
Condamnat pentru tâlhărie, a vrut să fugă din ţară
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Petroşani, a înceract să-şi piardă urma, în străinătate, după ce a fost condamnat la închisoare pentru tâlhărie. Bărbatul, care avea de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, a fost prins de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad pe raza localității Nădlac, județul Arad și încarcerat în Penitenciarul Arad. Potrivit Poliţiei Române, în ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 197 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţeleCItește mai departe
PRIMUL VERSNISAJ ARTISTIC DE LA PETROȘANI, JOI 21 IANUARIE, LA GALERIA IANZA
După un nou an intens de activitate, al patrulea din existența sa, în care au fost organizate nu mai puțin de 3 tabere internaționale de creație plastică, Fundația Ianza Art Inter- Cultural deschide anul cultural 2016 prin organizarea primei expoziții de artă plastică de la Petroșani. Evenimentul va avea loc joi, 21 ianuarie 2016, de la orele 17,30 fiind găzduit, ca de obicei, la galeria de artă ”Ianza” din centrul istoric al municipiului Petroșani (str. Timișoara nr. 1). Pentru această primă expoziție, președintele Fundaței Ianza, artistul plastic Cristian Sergiu IanzaCItește mai departe