Poliţist condamnat pentru i-a facilitat, ilegal,  lui Simota o întâlnire cu familia

Şase luni de închisoare cu suspendare a primit un fost poliţist de la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, după ce în anul 2013,  în timp ce îl escorta pe omul de afaceri Alin Simota, aflat la vremea respectivă în arest preventiv, s-a abătut de la traseul stabilit  pentru a-i facilita acestuia o întâlnire cu membrii familiei şi cu alte persoane.
f918547cc203b865ae8fed1570bfd0d9_XL
Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Lupea Ioan Sebastian, fost agent şef principal de poliţie, împotriva unei sentinţei penale pronunţate, în toamna anului trecut, prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de şase luni închisoare cu suspendare condiţionată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, se arată într-un comunicat transmis joi agenţiei AGERPRES de către Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba,.
Faptele s-au petrecut în data de 13 septembrie 2013, iar agentul de poliţie Lupea Ioan Sebastian, împreună cu colegul său, agentul de poliţie Muntean Mihai Nicolae, ambii din cadrul IPJ Alba – Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu privind paza şi escorta inculpatului Simota Alin, aflat în stare de arest preventiv. Au acceptat propunerea lui de a se abate de la traseul stabilit, mergând în localitatea Petrila, judeţul Hunedoara, pentru a-i facilita o întâlnire cu membrii familiei şi cu alte persoane. „Prin fapta lor, agenţii de poliţie şi-au încălcat atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului şi, în mod special, prin consemnul efectuării serviciului de pază şi escortă şi au produs o pagubă IPJ Alba, constând în consumul suplimentar de carburant folosit pentru deplasarea de pe traseul stabilit în localitatea Petrila”, se arată în comunicat.
În mai 2015, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a emis rechizitoriu prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Lupea pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Între timp, Lupea s-a pensionat anticipat.
[slideshow_deploy id=’13836′]