sâmbătă, ianuarie 23rd, 2016
AU ÎNCEPUT PRESELECȚIILE PENTRU O NOUĂ EDIȚIE A FESTIVALULUI TALENTELOR DIN VALEA JIULUI
Organizatorii Festivalului talentelor artistice ale Văii Jiului ”Fii star în țara ta!” au început sesiunile de preselecție pentru edția din acest an a concursului de talent. Acestea vor avea loc în săptămânile următoare în toate localitățile Văii Jiului. Preselecțiile au început ieri la Lupeni, fiind găzduite de restaurantul ”Valahia”, locație în care au loc săptămânal activități culturale și recitaluri artistice de excepție. Zeci de copii, în special elevi ai clubului artistic ”Pas cu pas” coordonat de Petronela Baldovin au participat la etapa de preselecții de la Lupeni. Preselecțiile vor continua la Uricani, peCItește mai departe
„Adoptat” de poliţiştii italieni
Un tânăr din Valea Jiului a ajuns „copil de trupă” pe lângă carabinierii din Roma. Tânărul s-a dus la sediul lor şi le-a cerut gunoiul pentru a-l duce la container. Unui poliţist i s-a făcut milă de el şi de atunci avea să se bucure de „protecţie” pentru ceea ce avea să facă timp de un an de zile în Italia. Un tânăr din Valea Jiului povesteşte cum a reuşit să fie de neatins în Italia, deşi cerşea pe străzile Romei. Nu la fel ca şi ceilalţi români şi atâtCItește mai departe