Un tânăr din Valea Jiului a ajuns „copil de trupă” pe lângă carabinierii din Roma. Tânărul s-a dus la sediul lor şi le-a cerut gunoiul pentru a-l duce la container. Unui poliţist i s-a făcut milă de el şi de atunci avea să se bucure de „protecţie” pentru ceea ce avea să facă timp de un an de zile în Italia.

 Un tânăr din Valea Jiului povesteşte cum a reuşit să fie de neatins în Italia, deşi cerşea pe străzile Romei. Nu la fel ca şi ceilalţi români şi atât de agresiv ca o parte a ţiganilor noştri de care italienii se simţeau agasaţi. La 17 ani, Raul cutreiera străzile unui oraş din vestul ţării fără să ştie încotro să o apuce. Era într-o după amiază de vară când s-a întors de la şcoală şi a găsit uşile apartamentului din Arad, unde locuia cu părinţii, închise. „Pur şi simplu au plecat fără mine! S-au gândit că dacă am 17 ani mă descurc singur. Aveam un tricou şi o pereche de pantaloni scurţi şi aşa am stat un an de zile, şi vară şi iarnă. Am dormit pe unde am apucat şi ca să nu mor de foame pe străzi, un bătrân care cerşea mi-a spus că dacă vreau să mănânc să merg pe la magazine şi să le duc gunoiul. Să nu mă pun lângă el la cerşit pentru că-i iau „faţa”. Mi-am făcut curaj şi am mers la primul magazin unde am avut noroc. Mi-au dat o pâine şi o rudă de parizer şi două ţigări. Eu nu fumam atunci şi le-am dat bătrânului”, povesteşte tânărul.

A plecat la muncă şi a ajuns să cerşească

 A strâns ceva bani şi avea să ajungă în Roma. De muncă nu şi-a găsit, nu ştia limba şi nici nu avea cu cine să se sfătuiască. Aşa că a luat-o de la capăt şi prin semne cerea angajaţilor magazinelor să le ducă gunoiul. „Acolo nimeni nu te refuza dar nici nu te plăteau. Nu pentru că erau zgârciţi, dar dacă tu nu le spuneai ei se făceau că plouă. Într-o zi am ajuns la o clădire foarte mare şi a văzut multe maşini cu girofar. Cum nu ştiam limba, n-am priceput ce înseamnă. Am citit în română carabinierii şi cu asta am rămas. Le-am cerut gunoiul, tot prin semne, şi s-a uitat un moş cam strâmb la mine. Un bărbat cu mustaţă m-a luat de după umăr şi m-a întrebat ce vreau tot prin semne. Eu i-am luat din birou coşul de gunoi şi l-am dus la container în timp ce el mergea în spatele meu. Mi-a dat 5 euro, cât a găsit el mărunt şi o cutie în care erau biscuiţi. A doua zi am mers iarăşi şi tot aşa…”, mai spune tânărul. Avea să descopere abia după cinci luni că intrase singur în gura lupului. „După aproape jumătate de an ştiam câteva cuvinte în italiană şi când nu duceam gunoi, stăteam la cerşit pe străzi. Într-o zi am văzut agitaţie mare, ţiganii şi românii care cerşeau fugeau care pe unde apucau. Eu am rămas pe loc, pentru că nu întindeam mâna şi nici nu mă văitam. A venit la mine o doamnă împreună cu trei carabinieri. Unul dintre ei era prietenul meu de-i dusesem gunoiul. Femeia mi-a zis în română să-i spun cum mă cheamă şi după ce au sporovăit între ei, mi-a spus să mă ridic şi să plec. Atunci am înţeles că italianul i-a spus să mă ierte şi aşa am avut linişte cât am stat în Italia”. Întors în ţară, Raul avea să primească o veste bună, aflase că prinţii lui s-au mutat la Petroşani şi i-a găsit, însă avea să fie abandonat pentru a doua oară. Acum munceşte cu ziua pentru a-şi strânge bani de bilet iar până la sfârşitul anului se vede iarăşi în Italia, de data aceasta la muncă.

[slideshow_deploy id=’20328′]