Fostul director al Minei Lupeni – candidat independent la Primăria Lupeni
Fostul preşedinte al PNL Lupeni, Adrian Petrar,a decis să acndideze ca independent la alegerile locale din iunie 2016. PNL este singurul partid politic din care Petrar spune că a făcut vreodată parte şi a făcut un pas în spate, în viaţa politică, în 2014, când s-a îmbolnăvit şi, în plus, a avut şi un deces în familie.
Adrian Petrar decis, însă, să candideze ca şi independent la alegerile din acest an îndemnat mai mult de cunoscuţii săi. „Mai mulţi foşti colegi de muncă, vecini, prieteni, m-au întrebat de ce nu candidez, pentru că sunt cunoscut. Sunt născut aici, mi-e cunoscută activitatea profesională de la Lupeni, de la Uricani şi am constatat că oamenii vor o alternativă reală faţă de candidaturile lui Cornel Resmeriţă şi Constantin Brânduşe”, a declarat Adrian Petrar.
Adrian Petrar a fost membru al PNL Lupeni şi 2005 şi până în 2014, când s-a retras. Preşedinţia organizaţiei a asigurat-o din toamna lui 2013, după ce fostul președinte și-a dat demisia din funcția de conducere, împreună cu biroul local.
Pe de altă parte, Petrar spune că, orice ofertă politică ar primi nu va candida decât din postura de independent, în condiţiile în care liberalii şi-au desemnat deja un candidat, în persoana lui Costel Brânduşe.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« Amânare în procesul inconştientului care a făcut praf patru maşini (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Complexul Energetic Hunedoara, restructurat pentru un ajutor de stat »