Cărbunele din Valea Jiului scump şi insuficient
Minele, încă funcţionale, din Valea Jiului nu pot asigura nici măcar 5000 de tone de cărbune într-o zi, iar la asta se adaugă şi costurile de producţie extrem de mari. Sindicaliştii de la Mintia cer import de cărbune, însă nu există fonduri.
“Datorită faptului că Divizia Minieră nu poate asigura în condiţiile actuale această cantitate am solicitat achiziţionarea diferenţei necesare de pe piaţă pentru a funcţiona în condiţii de eficienţă. Singurul produs generator de venituri la nivelul CEH este energia electrică şi termică vândută şi datorită costurilor ridicate cu cărbunele (între 107-130 lei/Gcal) preţul de cost al MWh nu este competititiv”, spun reprezentanţii Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva
Potrivit energeticienilor de la Mintia, Complexul Energetic Hunedoara a pierdut circa 19 milioane de lei din cauza lipsei cărbunelui.
“Am prezentat administratorului special un calcul aferent lunii decembrie când datorită cantităţii insuficiente de la Mintia s-a funcţionat cu un singur cazan şi s-a produs o pierdere de 19 milioane de lei. Dacă diferenţa necesară s-ar fi achiziţionat de pe piaţă unde preţul Gcal este de circa 51 de lei şi s-ar fi funcţionat cu ambele cazane de la grupul 3 ar fi rezultat un profit de aproape 27 de milioane de lei. În concluzie, preţul de cost al cărbunelui propriu şi cantitatea insuficientă generează un cost mare pe MWh. De asemenea veniturile realizate din vânzarea de energie electrică şi termică şi serviciile de sistem în luna decembrie nu acoperă costurile pe combustibil”, mai arată reprezentanţii Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva.
[slideshow_deploy id=’19869′]