Procurorii DIICOT cer arestarea lui Simota  

Procurorii DIICOT, care au instrumentat dosarul penal în care Alin Simota este judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat specializat în afaceri ilegale, spălare de bani, evaziune şi alte infracţiuni economice, au cerut instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia.
simota_alin_tifet1_75819700
Magistraţii urmează să se pronunţe cu privire la cererea formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, însă trebuie precizat că, de mai bine de o săptămână, afaceristul din Valea Jiului este de negăsit. Pe numele acestuia există un mandat pentru reîncarcerarea sa, într-un alt dosar penal, în care a fost condamnat pentru conflict de interese şi a  fost dat în urmărire naţională şi internaţională..
Cât priveşte acuzele de constituire a unui grup infracţional organizat specializat pe infracţuni de natură economică, acest dosar, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, a fost constituit după ce, în data de 5 august 2014, sub coordonarea procurorilor DIICOT au fost efectuate opt percheziții simultane la domiciliile unora dintre membrii grupului, precum și la sediile firmelor implicate în circuitul evazionist. Procurorii DIICOT spun că, din probele administrate în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că, în fapt, începând cu anul 2007, Alin Simota împreună cu mai multe persoane din conducerea S.C. Atomis Internaţional Prod S.R.L., S.C. Simar S.R.L., S.C. Atomis Energie S.R.L., S.C. Elco Invest Consult S.R.L., precum şi alte persoane de încredere, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi alte infracțiuni, pentru a obţine beneficii materiale. În contabilitatea primelor două societăţi au fost înregistrate cheltuieli fictive, fiind pe de o parte afectate astfel taxele datorate bugetului de stat (TVA şi impozit pe profit), iar pe de altă parte, în baza acestor acte de cheltuieli fictive, fiind devalizate propriile societăţi cu sume mari de bani. Anchetatorii spun că Simota era liderul grupării care avea o structură bine determinată, fiecare membru având sarcini exact delimitate.  Procurorii DIICOT au apreciat că, prin activitatea infracțională derulată prin intermediul firmelor S.C. Atomis Internaţional Prod S.R.L. și S.C. Simar S.R.L, gruparea a creat un prejudiciu de 3.453.402,88 de lei plus accesorii, prejudiciul total prin delapidare fiind de 4.077.977,72 lei RON (viramente bancare către S.C. Lubrex Company S.R.L. şi S.C. Muri Building S.R.L. efectuate în baza unor facturi fictive de achiziţie materiale şi monoperă). 
[slideshow_deploy id=’22083′]