Criminal fără niciun Dumnezeu. Şi-a bătut mama până a ucis-o!
Un hunedorean a fost reţinut, marţi seara, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara după ce şi-a bătut mama până când biata femeie şi-a dat ultima suflare.
Potrivit Parchetului de pe lângră Tribunalul Hunedoara, procurorii au dispus, marţi, schimbarea încadrării juridice, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului Crăciunean Ioan sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în condițiile violenței în familie. „Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, la data de 9 ianuarie 2016, în timp ce se afla la domiciliul din Hunedoara sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele mamei sale, cauzându-i multiple leziuni care au avut ca urmare decesul acesteia la data de 25 ianuarie 2016.
Potrivit concluziilor preliminare moartea a fost violentă și există legătură de cauzalitate între leziunile traumatice care s-au putut produce la data de 9 ianuarie 2016 prin lovire cu și de corpuri dure și prin comprimare între planuri dure. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Urmează a se formula propunere de arestare preventivă în cauză”, a declarat Mirela Elena Negruțiu, procuror șef Secție Judiciară şi purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« Monica Iacob – Ridzi a depus armele! (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Încă o dată. Soarta minerilor stă în mâinile şefilor! »