Percheziţii. Cum au ajuns  autorităţi ale statului să protejeze firme fantomă

Poliţiştii hunedoreni au participat la o amplă acţiune de destructurare a unei grupări infracţionale organizate specializată în evaziune fiscală și spălare de bani, valoarea prejudiciului fiind de peste 25 de milioane de lei.
perchezitii-1
 
Acţiunea a fost organizată de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, care au destructurat o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală și spălare de bani. În total, au fost efectuate 77 de percheziții în Caraș-Severin și alte 19 județe, fiind puse în aplicare 32 de mandate de aducere. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, la activități participă și polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Timișoara, București, Pitești, Ialomița, Cluj-Napoca, Constanța, Alba Iulia, Iași, Craiova, Suceava, Arad, Valcea, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Hunedoara, Sibiu, Mehedinți și Olt și de la  Inspectoratul de Politie Judeţean Caraş-Severin, precum și specialiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție și jandarmi. „Acțiunea vizează un dosar penal care are ca obiect un grup infractional organizat constituit în județul Caraș-Severin, specializat în evaziune fiscală și spalare de bani, în domeniul societăţilor comerciale cu obiect de activitate în domeniul pazei şi protecţiei de bunuri şi persoane. Din cercetări a reieșit că, liderul grupării ar fi condus „din umbră” întreaga activitate infracţională, cu ajutorul unor persoane apropiate, care ar fi avut sarcina să monitorizeze punerea în aplicare a dispozițiilor acestuia. Membrii grupării ar fi lucrat  initial  în firma „mamă”, însă ulterior,  din dispoziţia liderului, ar fi fost folosiţi ca administrator sau asociaţi ai unor societăţi comerciale, multe din ele de tip ,,fantomă”. De asemenea din gruparea infracțională mai făceau parte persoane care aveau diverse roluri în firmă, ca de exemplu recrutarea de persoane dispuse să înfiinţeze societăţi comerciale fantomă sau asigurarea legăturii între membrii grupării. Totodată, gruparea infracțională ar fi fost sprijinită de persoane din cadrul autorităţilor statului, funcţionari bancari, persoane care, cu bună ştiinţă ar fi acceptat să fie înfiinţate firme pe numele sau la adresa lor sau persoane care ar fi acceptat transferul unor bunuri în scopul ascunderii provenienţei acestora sau a evitării luării unor măsuri procesuale. Liderul grupării ar fi coordonat și una-două societăţi comerciale care desfășurau o activitate comercială relativ corectă şi care participa şi de regulă câştiga licitaţii având ca obiect asigurarea pazei la diferite obiective. Ulterior, sub diverse modalităţi, această activitate ar fi fost transferată către societăţile comerciale de tip fantomă, care nu ar fi plătit niciun fel de impozite la stat, fiind utilizate temporar, iar ulterior radiate. De asemenea, ulterior angajații societăților „curate” ar fi fost transferați către societățile „fantomă”, în baza unor contracte, în care acestea din urmă ar fi preluat și obligatiile fiscale aferente, fără a încasa însă niciun profit din această activitate comercială aparent legală (închirierea de forță de muncă)”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Române.
În cauză sunt cercetate 55 de  persoane fizice si juridice, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de aproape 25.000.000 de lei.
[slideshow_deploy id=’19659′]