Primăria Petroşani încearcă să reînvie Cabana Brădet

Primăria Municipiului Petroşani va scoate la licitaţie un teren în zona Brădet pentru potenţialii investitori care vor să amenajeze un nou local pe vechiul amplasament al fostei cabane.  
 7
 
Ajunsă o ruină, vechea Cabana Brădet a fost rasă din temelii odată cu implementarea proiectului de amenajare a zonei de agrement de lângă Petroşani şi în locul ei nu a mai fost construit nimic. Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi spune că în cel mult două luni urmează să se organizeze o licitaţie în acest sens. Au apărut deja informaţii, însă, conform cărora terenul ar urma să fie „pregătit” pentru un anume inevstitor, care a dezvoltat mai multe afaceri în Petroşani, drept pentru care ar fi impuse condiţii restrictive. Tiberiu Iacob – Ridzi neagă, însă, orice astfel de acuzaţie. „Urmează să organizăm o licitaţie pentru amenajarea unui spaţiu de alimentaţie publică sau hotelieră. Nu este adevărat că s-au impus condiţii restrictive. Deocamdată, la acest moment, nu s-a pus nicio condiţie”, a precizat primarul Petroşaniului.
În anul 2012, odată cu reabilitarea centrului civic din Petroşani, s-au desfăşurat lucrări de reamenajare şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării.  Proiectul a avut o valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro, contribuţia din bugetul local fiind de 19,5 milioane de lei. Conform planului detaliat de lucrări, în cadrul proiectului a fost reabilitată zona pietonală cuprinsă între Piaţa Victoriei şi Parcul „Comunitatea Europeană”, de lângă Teatrul de Stat „Ion D. Sîrbu” din Petroşani cu pavaj din piatră, întrerupt de zone verzi. De asemenea, au fost reabilitate ori s-au construit noi spaţii de odihnă, iar alte două parcuri au fost şi ele finalizate. În plus, lucrări de reamenajare s-au desfăşurat şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării.
[slideshow_deploy id=’13836′]