CE AU SOLICITAT CETĂȚENII VULCANULUI LA DEZBATEREA BUGETULUI LOCAL PE 2016

Municipalitatea din Vulcan a lansat în dezbatere publică schița bugetului local pentru anul 2016 încă de la data de 4 ianuarie 2016. La începutul acestei săptămâni, cei interesați au fost invitați și la o ședință publică având ca temă dezbaterea bugetului, la sediul Primăriei din localitate.

dezbatere-vulcan-3-768x511

”Această etapă obligatorie de pregătire a bugetului local, prin consultarea cetățenilor în cadrul dialogului cu reprezentanții administrației publice locale, reprezintă întotdeauna un reper important de construire a bugetului. Participarea activă a vulcănenilor la elaborarea listei de lucrări publice este o necesitate izvorâtă din modul în care este elborată și Strategia de Dezvoltare Locală”, a declarat primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile. 

La dezbaterea publică a bugetului pentru 2016 organizată de primărie, au fost prezenți cetățeni care au solicitat intervenția executivului cu diferite tipuri de lucrări, care vor fi cuprinse în lista de lucrări finanțate din bugetul acestui an și care vor putea fi abordate după aprobarea și validarea bugetului și de îndată ce vremea va permite realizarea lor. Din fericire, o parte dintre solicitările cetățenilor se regăsesc deja în lista de lucrări publice elbaorată de Consiliul Local și Primărie.

Astfel, domnul Alexandru Trestian a solicitat asfaltarea de la Bulevardul Mihai ViIteazul până la Clubul Pensionarilor, înlocuirea aducțiunii de apă rece pentru același club, înlocuirea pieselor de joc: șah, remi, cărți pentru partidele pensionarilor iar la Sala de Sport, înlocuirea scaunelor și realizarea de tribune pentru spectatori.

Similar, domnul Capriș a solicitat asfaltarea străzii de la lampa Minerului până în zona de agrement Brazi și îmbunătățirea pârtiilor de ski din Pasul Vâlcan; domnul Amariei a solicitat repararea aleilor din zona blocului A3 și sprijinul primăriei pentru demararea unui proiect amplu de reabilitare termică a blocurilor A; domnul Viorel Dascălu a solicitat reabilitarea străzii Traian ( cuprinsă deja în lista de lucrări), canalizarea de la blocurile G către stația de benzină, repararea străzii Aleea Muncii ( cuprinsă deja în lista de lucrări) și lucrări de reparare a sistemului de canalizare în zona blocului 4a; domnul Petru Rad a solicitat să afle în ce etapă se găsește proiectul de racordare la gaz metan a cartierului Sohodol; domnul Gheorghe Radu a solicitat susținerea pentru reabilitarea termică a blocurilor din spatele primăriei iar domnul Vasile Holban a solicitat instalarea de sisteme de supraveghere video pe bulevardul Mihai Viteazul.

dezbatere-vulcan1-768x511

Bugetul local urmează a fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local al municipiului Vulcan, la proxima reuniune a forului legislativ de la Vulcan. O analiză detaliată pe acest subiect puteți citi luni, în ediția print a ziarului ”Exclusiv”.

[slideshow_deploy id=’19869′]