Recidivistul care şi-a abuzat cumnata, părăsit şi de nevastă
Recidivistul, din Petroşani, condamnat la şase ani de închisoare pentru că şi-a violat cumnata este părăsit de nevastă. Femeia a cerut divorţul chiar dacă individul a sperat la iertare.
Vişinel Toader State (28 de ani) a fost condamnat de Judecătoria Petroşani la o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru viol. Bărbatul şi-a acostat cumnata pe o stradă din Petroşani şi după ce a bătut-o, a tras-o de păr până într-o grădină de pe marginea râului Jiul de Est, unde a abuzat de ea. Individul n-a reuşit să-şi ducă planul până la sfârşit din cauză că era prea beat, iar când a prins un moment în care agresorul şi-a luat mâinile de pe ea, victima a reuşit să fugă şi a anunţat poliţia. Recidivistul a fugit de acasă şi poliţiştii au dat de urma lui la Petrila, după cinci zile de căutări, într-un apartament al unui apropiat, unde s-a ascuns. Acum, pentru oribila faptă, Vişinel Toader State este părăsit şi de soţie. Femeia i-a intentat divorţ, solicitarea fiind pe rolul Judecătoriei Petroşani. Recidivistul a sperat că o să fie iertat şi chiar a încercat să-i înduplece pe magistraţi, să-i acorde şansa de a-şi salva căsnicia. Nu i-a mers, dar nu şi-a pierdut speranţa că va ieşi de după gratii şi şi-a încercat norocul printr-o contestaţie la executare a sentinţei, dar i-a fost respinsă. Vişinel Toader State a mai fost condamnat pentru furt, el fiind o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor din cadrul Postului TF Livezeni.
[slideshow_deploy id=’27126′]